60 km prin Chiajna, cu gândul la Napoli, și chiar mai departe (deși e mai aproape), la Balaton. De fapt, la Ultrabalaton ❤️🏃♂️
Alerg în fiecare an un 100 km în luna noiembrie, maxim început de decembrie. Fac asta din 2016, dar din acest an m-am hotărât să cresc puțin distanța.
Napoli 130k este ultima provocare din acest an și cea mai lungă distanță pe care mi-am propus să o alerg vreodată, fără echipă de suport, fără să fie un eveniment organizat.
Am rămas cu gândul la Balaton, îmi place enorm această cursă. Este exact tipul de cursă potrivită pentru mine. Distanță lungă, „doar” o tură de lac, peisaje faine, asfalt, ceva urcări în mod special pe final și multe altele. Ca să nu mai zic că sunt un mare fan al mâncării ungurești.
Am reușit să o termin anul acesta și am fost tare mulțumit de rezultat. Prima jumătate am terminat-o în 11:15 ore. Pe a doua am pornit-o cu multă teamă, după cele două rateuri din anii trecuți, și totuși am alergat destul de bine. Am fost nevoit să fac două pauze mai lungi, și tocmai aceste pauze mă fac să cred că aș putea să alerg mult mai bine și a doua parte.
Dar pentru asta, trebuie să încep să ies mai mult din zona de confort. Am alergat deja de 14 ori distanța de 100 km și sunt prea obișnuit cu ea. Plus că 100 km se aleargă până la apus, nu prea apuci noaptea, iar alergatul în noapte după 10-11-12 ore de alergare e cu totul altă provocare.
Tocmai din acest motiv am hotărât să cresc distanțele de 100 km pe care le alerg în noiembrie (și de vreo 3-4 ani și în februarie) la 130-140 km.
Nu știu dacă voi reuși, sau cel puțin nu știu dacă voi reuși până la anul, dar pe termen lung acesta e planul.
Am avut niște luni aglomerate în vară și nu am alergat cât mi-aș fi dorit, n-am avut timp. Totuși, am încercat măcar în weekend să mai fac câte o alergare lungă.
În acest weekend am făcut o combinație interesantă: vineri 20 km de la ora 16, iar sâmbătă 60 km de la ora 7. Practic, 80 km în mai puțin de 24 de ore, și zic că a ieșit bine.
Sâmbătă am pornit pe un frigul dracului, cu ceață și umiditate. După 3-4 km l-am cunoscut pe Cătălin, care se dădea cu bicla pe cancerul ăla de 0 grade cu vreo -3 realfeel. Îl tot ajungeam din urmă pentru că nu putea merge tare din cauza frigului, plus că se oprea să facă flotări, ca să se încălzească. 😂
Am intrat în vorbă și ne-am ținut de urât. Am aflat că e coach și am început să ne împărtășim trăiri și experiențe de tot felul – evident, slăbitul și începutul sportului au fost vedetele conversației. Am vorbit mult despre cum reușim să ne motivăm mental, folosind tehnici de programare a creierului ca să ne atingem obiectivele.
Trăncănind și vorbind, nici n-am simțit când au trecut kilometrii. Îmi aminteam că îmi dădusem întâlnire cu Paul pe la 8, și numai bine că și el întârziase puțin. Așa că, la km 13, l-am cules de la punctul de întâlnire.
De aici, discuțiile au început să prindă și mai mult contur și, încet-încet, au ajuns la subiectul clasic al bărbaților – femeile. La fel ca în cazul slăbitului și sportului, toți având niscaiva experiențe la activ, subiectul a fost întors și răsucit pe toate părțile, mai intens decât primele două, că na’. 😂
Km 24 ne-a prins pe Insula Lacul Morii, unde ne-am despărțit de Cătălin. Fiind devreme, am reușit să dăm o tură și să admirăm decorațiunile bizare și ornamentele de la intrarea pe insulă cu ocazia Halloween-ului – o priveliște cu adevărat aparte în mijlocul alergării.
Paul m-a însoțit până la km 33, când am și schimbat hainele din partea superioară. Dacă până aici alergasem cu un tricou subțire și o geacă de alergare de iarnă, mai departe am continuat cu o bluză cu mânecă lungă, puțin mai groasă.
Mai departe am alergat eu cu mine și cu gândurile mele, cu planuri și strategii pentru alergarea de la Napoli. Cu muzica în căști, de la hiturile anilor ’80 până la manele „celebre”. 😂
M-am intersectat la un moment dat și cu Gabi Solomon, care, însoțit de fetele lui, a trecut ca o rachetă pe lângă mine. 🤭
Vremea a început să se încălzească, și totuși la umbră era frig. M-am tot gândit dacă să schimb din nou tricoul, dar momentele de pe lângă Pădurea Roșu, cu mai multă umbră și unde eram nevoit să-mi trag mânecile suflecate înapoi, mă făceau să renunț de fiecare dată.
Am alergat bine. În condițiile în care alergasem 20k și cu o seară înainte, am ținut un 6 până să mă văd cu Paul, apoi cam 7 pe următorii 21 km. Când am rămas singur am crescut din nou viteza la un 5:50-6 min/km și m-am simțit tare bine.
De un singur lucru mi-a părut rău, și anume că nu am alergat cu rucsac. La Napoli va trebui să-mi car câte 4 flaskuri și haine de schimb, și era o ocazie bună să mă reobișnuiesc cu „cocoașa” din spate, dar ce să-i faci? N-ai ce să-i faci. 😊
Weekendul l-am încheiat duminică cu încă o alergare de ~10 km, să-i zicem de recovery. În realitate m-a scos Carmen că era frumos afară și avea chef de alergat. 😂
Și uite așa, după 90 km în mai puțin de 48 de ore, fără „daune și defecte ascunse”, mă simt pregătit pentru provocarea din 9 noiembrie, pe care chiar o aștept cu sufletul la gură. 🤗