O facui si pe asta. 100 km de la Lisabona pana la Cabo da Roca si inapoi.
Sa o luam cu inceputul. Zborul a fost lung si plictisitor. Am avut parte de niste senzatii tari la aterizare din cauza vantului puternic, dar din cauza starii acute de plictiseala nici macar nu mi-a pasat 🤪
Desi venisem cu aproape totul pregatit si aranjat de acasa, tot am avut de preparat bauturile energizante si sa verific totul inainte de a ma culca. M-am asigurat ca am pus totul in rucsac, toate cele absolut necesare cat si cele necesare in caz de diverse situatii neasteptate. A iesit o bocceluta de aproape 6 kg. Un vis sa alergi atata cu ea in spate 😝
Am dormit vreo 4-5 ore in reprize, apoi m-am trezit cu pofta de alergare. Obosit dar nerabdator s-o iau din loc. La ora 6 eram in fata hotelului, mi-a facut Miky cateva poze si am pornit.
Desi era dimineata devreme, pe drum era plin de oameni, in mod special tineri si veseli 😂 Am trecut prin fata catorva cluburi unde petrecerile erau inca in toi. Apoi, am ramas singur. Cand am trecut pe langa turnul din Belem nu mai era nici tipenie de om.
https://youtu.be/B2mGZOI8Whk
Kilometrii treceau si incepea sa fie tot mai cald. Pe la km 28 m-am schimbat in bluza cu maneca scurta si mi-am dat seama ca o sa fie greu. Pe langa asta, rucsacul imi tinea “bine” de cald. In plus, am realizat ca ceea ce-mi dorisem eu, sa alerg pe malul fluviului Tajo si apoi pe cel al Oceanului Atlantic, nu avea sa fie doar pitoresc ci si foarte dificil pentru ca urma sa am parte de soare toata ziua 😂
La iesire din Cascais am oprit la Boca de Inferno la o cafenea sa iau apa. A fost prima data cand mi-am preparat “din mers” izotonicul, direct in flask. Desi testasem metoda acasa, mi-am dat seama ca asa ceva intr-o cursa, chiar si neoficiala, e moartea pasiunii. 😂
Au urmat apoi 8 km pe pista de bicicleta, fara pic de umbra pana la Praia do Guincho, o plaja frecventata in mod special de surferi. De aici urma sa inceapa o alta “distractie”. 8 km urcare si 3 de coborare pana la Cabo da Roca. Distractia s-a datorat faptului ca acel drum era incredibil de aglomerat, in mod special de motociclisti, care venisera sa se distreze, nu sa se plimbe. Urma sa aflu ulterior ca e un obicei sa faca acest lucru in fiecare duminica, sau ceva de genul. Treaba era atat de serioasa incat pe traseu erau si fotografi postati in diverse puncte sau curbe, pentru a ii surprinde intr-un mod cat mai spectaculos. No, inchipuiti-va ca mai vine si unul sa alerge pe drumul ala plin de serpentine, ingust si fara prea mult loc pe margine 😂 Da' nu-i bai. M-am 💩pe mine de cateva ori si gata. A trebuit sa schimb partea pe care alergam de fiecare data cand urma sa fiu pe interiorul curbei, pentru a fi vizibil. N-am prea avut parte de umbra nici aici, ca doar mi-am dorit soare si cald 🤪
La Cabo da Roca, am facut cateva poze, am realizat ca sigur e ceva eveniment cu bikeri deoarece parcarea restaurantului era plina de ei. As zice vreo 200, daca nu mai multi.
Apoi a inceput drumul de intoarcere pe o caldura din ce in ce mai insuportabila. Pe la jumatatea urcarii am dat de o cafeanea unde mi-am facut din nou plinul cu apa si m-am udat din cap pana in picioare.
Apoi iar senzatii, zig-zag-uri in functie de curbe, caldura si “distractie”. Am ajuns din nou la ocean la km 63. Aici ma astepta Miky, care venise pana in Cascais cu trenul si inchiriase apoi o bicicleta. M-a condus pana in Cascais, cam 9 km. A prins bine pentru ca deja se aglomerase peste tot si trebuia sa stau la coada si pentru o apa. De hidratat, ma hidratam foarte bine, dar trebuia mereu sa fiu atent la magazine, cafenele sau restaurante de unde puteam sa iau apa fara sa pierd vreme, sa-mi ies din ritm 😝
Din Cascais Miky a luat trenul inapoi, iar eu am continuat, lipa lipa. Soarele ardea tot mai tare, umbra nu prea gaseam, iar vantul disparuse complet. Aveam de ales intre a alerga pe promenada, pe unde si venisem sau sa alerg pe marginea drumului, pe trotuar. Pe promenada erau cafenele si restaurante, nu exista pic de umbra si era foarte aglomerat. Zici ca toti “portughejii” iesisera la plaja. Pe marginea drumului, in schimb, aerul era foarte toxic din cauza masinilor, care si ele erau foarte multe la acea ora, trotuarul era din piatra cubica, dar mai dadeam de o cladire, un palmier, ceva care sa tina umbra macar cativa metri 😂
Abia pe la km 80 pot sa zic ca s-a facut racoare, iar la km 91 cand eram pe la turnul din Belem, a trebuit sa-mi schimb din nou tricoul, cu unul cu maneca lunga.
Am ajuns inapoi in Plaça do Comercio in jurul orei 19:15. Au iesit cam 102 km la final, cu un timp de 13 ore si vreo 12 minute, din care am alergat efectiv cam 12 ore si jumatate. Sunt fericit ca am reusit sa duc alergarea pana la capat. Trebuie sa recunosc ca a fost greu, mult mai greu decat ma asteptam. A contribuit si oboseala, dar cu atat mai mult a iesit un antrenament bun, mai dur as zice.
Chiar daca nu e o poveste prea vesela, a fost o experienta in care am invatat multe si am reusit sa rezist din punct de vedere psihic. In conditiile in care nu a fost un concurs, un eveniment oficial, si as fi putut oricand sa renunt si sa iau trenul inapoi, am reusit sa ma motivez si sa continui pana la final.