Sambata a fost o vreme sa nu-ti scoti nici dusmanii afara din casa. 0-1 grade, burnita, umezeala, frig… Nu m-ai fi scos la alergat nici platit sau cu slujbe 🤭 Si totusi am iesit, acceptand invitatia Oanei, de pe Facebook, la petrecerea de ziua ei care avea loc in Parcul Politehnicii. Bine-nteles ca petrecerea era in alergare, dar putea iesi un mega bairam daca acceptau mai multi invitatia. Gabriel, sotul ei, avea portbagajul masinii plin cu bunatati. Aveau pana si placinta cu mere sau dovleac, inclusiv celebrul “meu” Tortulet de biscuiti, de la Boromir, dar cel fiță version, cu cireșe amare. Mancam asta la Cascioarele, in turele mai lungi de bicla. Ce sa mai zic, daca intindeam o masa, cred ca mancau lejer 10-15 persoane 😂
A fost o zi in care mi s-a potrivit vorba aia… prost sa fii, noroc ca te iubeste Universul 🤭 M-am trezit chiaun de somn la 7:30 dupa ce ma culcasem la ora 2. Cele cateva pahare de vin baute pana la ora aceea si 5 ore de somn, erau exact de ce aveam nevoie ca sa incep acea zi intr-un mod cat mai energic. 😂 Am reusit sa fac un masaj la picioare si sa plec cu intarziere. Totusi, m-am oprit sa iau niste croissante, care mi se par in ultima vreme cel mai bun mic dejun inainte de concursuri sau alergari lungi. Mai luai si-o floare, sa nu merg cu mana goala la petrecere si-am intrat in “race mode” ca sa prind petrecerea de la inceput. Ma tot gandeam cum sa fac sa intru in curtea Politehnicii cu masina, ca sa am toate cele necesare in portbagajul masinii mele, sa nu le mai car. Stiam ca accesul nu prea e permis. Si cum treceam eu pe Splai, pe partea cealalata de Poli si ma benoclam peste Dambovita sa vad daca portarul lasa sa intre niste masini, am uitat sa ma mai uit in fata,
ca doar stiam drumul 😂😂😂
Cand am intors privirea am vazut coloana de la semafor cum se apropia amenintator de mine. Am pus frana, ABS si… sanie, ca pe jos era mazga. In cele cateva nanosecunde cat a durat distractia, m-am vazut busind masinile din fata mea, intocmind amiabile si tot felul de batai de cap, si bine-nteles no alergare 😂. Nu mi-am vazut viata trecand prin fata ochilor ca nu aveam 300km/h 😂. Din fericire, pentru ca-s baiat bun si Universul ma iubeste, pe banda din dreapta, pe langa mine nu era nimeni. Am tras de volan si m-am oprit asa câș, pe diagonala, ca prostul, dar “ratand” masinile din fata mea. No, ce sa zic… In afara ca m-am c**** pe mine, totul a fost in regula.
La intrarea in Poli portarul a fost tare de treaba si m-a lasat sa intru dupa ce i-am spus ce urma sa fac. Mi-a si urat sa “merg sanatos”. Mi-am batut capul degeaba 😂
Am ajuns la punctul de intalnire unde nu era inca nimeni. Cat mai butonam pe telefon, imi bate Oana in geam. Ne salutam si ma anunta ca ea a inceput alergarea de acasa si ca se
asteapta sa o prind din urma. 🤭 Ma luase cumva ca din oala 😂 Imi spusese ea care e traseul dar pentru mine o insiruire de strazi e egala cu chineza. Nu retin denumirile strazilor in Bucuresti sub nicio forma 😂 M-am grabit sa ma echipez sau, mai bine zis, sa mai iau ce aveam nevoie si s-o tai la fuga, sa n-o pierd din campul vizual.
Am prins-o dupa vreun km si am inceput sa stam la povesti. Imi dorisem de mult sa alerg impreuna cu ea. Ne cunosteam doar de pe Facebook unde am mai schimbat niste vorbe, si de la Maratonul Bucuresti, unde se ocupa de paceri. Am trancanit tare bine ceva mai mult de vreo doua ore, primii 20 km, fara sa ne dam seama cum trece timpul. Apoi a aparut si Rares in peisaj, alergator fain, plin de dume faine de-am ras cu lacrimi de cateva ori. Se vedea ca se cunosc de multa vreme pentru ca aveau niste poante in ei de te durea mintea 🤭
La km 30 Oana ne-a lasat in treaba noastra, semn ca se simte de 30 de ani, mai mult ca sigur. Eu tineam mortis sa mai trag o linie in dreptul maratoanelor, daca tot mai aveam doar 12 km de alergat. Mai departe, Gabi a preluat stafeta si m-a insotit pana au iesit cei 42.2 km. Chiar daca am crescut apoi ritmul, a fost o placere sa povestesc si cu el, si sa dezbatem anumite subiecte legate de alergare si nu numai. Asta a facut ca timpul sa treaca incredibil de repede, in ciuda vremii dezolante si a peisajului nu tocmai mirific, de pe traseu 🤭
Ironia face ca acest maraton sa vina la o saptamana dupa cel alergat in Nisa, pe o vreme superba si un peisaj de vis, dar sa ma simt la fel de bine ca atunci, datorita companiei, chiar daca vremea si peisajul erau… putin diferite 🤭
La final, facuram niste poze faine cu care AI-ul a insistat sa se joace putin 🤭
La multi ani, Oana 🎉 Sa sarbatorim in felul acesta in fiecare an de acum inainte 🤗