Am alergat ieri 100 km pe langa Alghero, Italia. A fost o alergare cu de toate si multa emotie pe final. ❤️🏃♂️
Am planuit aceasta alergare de acum 3 luni, impreuna cu Vali, un amic intr-ale alergarii. Am decolat spre Alghero sambata in jurul pranzului si, teoretic, aveam la dispozitie jumatate de zi sa vizitam orasul. Plimbarea a fost scurta deoarece ploua mai mult sau mai putin la fiecare 15 min. Nici restaurante n-am prea gasit la ora aceea, dar ne-am destrabalat intr-o foccacerie pe care nu o dibuisem anul trecut, cand am mai fost.
Am folosit restul zilei cu cap, organizand si pregatind toate cele necesare unei alergari self supported de 100 km. Nefiind un concurs organizat, aceste alergari sunt destul de complicate. Exista doua aspecte importante: apa si traseul. Toate informatiile mi le iau de pe Google, Google maps si Street View. Cunosteam zona si am descoperit ca sansele sa gasim ceva deschis pe unde aveam sa alergam, cu exceptia orasului, erau aproape nule. In concluzie, planul era sa plec cu 3l de lichide in primii 50 km, apoi sa trecem pe acasa si sa-mi iau alti 3.5l. Cu geluri, batoane, GoPro, baterii si tot felul de lucruri utile in diverse situatii, rucsacul cantarea undeva la 4-5 kg.
Vremea se anunta cat se poate de rea dar eram hotarat sa nu ma las si sa termin. Imi si doream, dar si aveam nevoie de acesta alergare ca si antrenament. Cod galben de furtuna si vant, asta imi aratau toate aplicatiile. Din acest motiv, a trebuit sa modificam una dintre bucatile de 50 km pe care trebuia sa o alergam, cea catre Bosa. Era o sosea panoramica, de coasta, unde riscam sa ne ploua si sa ne bata vantul ca la balamuc. Am ales o varianta spre interiorul insulei, cu multa vegetatie in stanga si dreapta drumului.
Dimineata vremea parea ok, batea vantul dar nu ploua. La 6:55, cand sa iesim pe usa, auzim ca afara turna cu galeata. Numai bine, ne-am echipat de ploaie de acasa. Si-am plecat.
In prima parte kilometrii treceau repede. Am barfit si dezbatut diverse subiecte, ne-am bucurat de peisaj. Desi ploua intr-una cu mici pauze, mai tare sau mai incet, peisajul era tot mai fain. Prima parte o alergam catre Capo Caccia (nord vestul insulei) si desi era in apropierea marii, drumul era ferit in mare parte de vant datorita vegetatiei. Pana pe la km 20 nu s-a intampla nimic interesant. Povesti si multa apa. Apoi am observat ca soarele incearca sa iasa dintre nori, iar la km 23, la Capo Cacio a reusit sa-si faca loc. Vali se lauda ca a facut incantatii. Il cred daca el zice asa 😂 Soarele iese pentru putin timp, dar suficient cat sa facem niste poze superbe. Apoi s-a ascuns iar si a inceput ploaia.
De aici am avut intr-una perioade de soare urmate de ploaie. Totusi, era inca racoare si nu era nevoie sa ne dam jos gecile speciale de ploaie. Cand acest lucru n-a mai fost posibil, pe la km 40, am tras concluzia ca echipamentul de ploaie imi tine de cald si transpir prea mult. Am renuntat la geaca si am avut inspiratia sa o leg de rucsac, la uscat. Am schimbat si tricoul ca doar aveam de toate in “ranita” aia, doar v-am spus.
Pe la km 41 ma suna Miky sa vada cum suntem. Cand am inceput convorbirea era soare si frumos. Cand am incheiat, undeva in 3-4 minute, simt ca incepe sa ploua cu picaturi mari. Il intreb pe Vali: Ce-ai facut, ma? Zice ca nu el a cheamat ploaia, dar nu-l cred 🤣 Parea o ploaie torentiala asa ca ne-am bagat intr-un loc ferit si ne-am echipat. Plecam mai departe. Dupa 2 minute se opreste! Iese soarele, e cald. Opreste-te si da jos geaca. Poate credeti ca e simplu, dar ca sa imbrac geaca, sau sa o dezbrac, trebuie sa ma opresc, sa dau jos rucsacul ala si sa fac operatiunea. Apoi, cand iau rucsacul inapoi, trebuie sa-l reglez din nou, ca sa fie strans pe corp, doar alerg cu el si nu trebuie sa se balangane. Nu dureaza mult, dar nu de asta iti arde atunci cand alergi. 😄
Pana in fata cazarii au iesit 46 de km asa ca ne-am mai dus 2 km prin oras, pe faleza. Era soare, peisajul pitoresc, marea superba, cu valuri mari. La km 50 eram in casa. Am facut refill cu lichide si geluri, schimbat niste haine si cand sa ies aud ca toarna. Ma echipez din nou in casa si plec. Urma sa alerg a doua jumtate singur. Vali a avut niste “probleme tehnice” si-i era imposibil sa mai continue. Si-am plecat din nou.
Trebuia sa alerg 25 km pe a doua varianta, apoi sa ma intorc. Primii 5 au fost la comun cu traseul catre Capo Cacia, apoi am luat-o in alta directie. De aici tot traseul era un fals plat destul de solicitant avand in vedere ca alergam de 6 ore deja. Aveam niste bucati de sosea lungi si drepte dar ferite de vant, pe care-l simteam imediat in dreptul portilor sau drumurilor, acolo unde vegetatia lipsea. M-a mai prins o ploaie pe la km 60. La 67 am vazut niste nori negrii imensi si mi-am dat seama ca nu-i a buna. La 68 a inceput ploaia din nou. De data aceasta mi se umpluse paharul si am cedat psihic. Norii aia imi spuneau ca avea sa fie o ploaie lunga. M-am enervat si am facut calea intoarsa desi mai aveam de alergat in acea directie inca 7 km. Chiar nu mai aveam nervi de ploaie, echipat si dezechipat. 😡
Am lasat ploia in urma si din fericire a luat-o spre est, nu spre sud unde ma indreptam eu. De aici au inceput gandurile. Acel demon care te bantuie si-ti spune, iti gaseste motive, incearca sa te convinga sa te opresti. Desi luand-o “la vale”, oarecum, si fiind un efort mul mai mic decat la dus, ma tot gandeam cum sa fac sa iasa suta. Pana la cazare imi ieseau 85 km. Mai aveam nevoie de 15, dar nu aveam niciun chef sa “crosetez” din bucatele. La distanta si efortul acesta, sa treci de mai multe ori prin fata casei care te imbie sa te opresti dracului, e o mare greseala. Bucata spre nord ajungeam sa o fac de 2 ori dus - intors deja, nu mai aveam chef si de a treia oara. Negasind nicio solutie ma hotarasc sa ma opresc la 85, si aia e. In acel moment imi pierdusem orice motivatie de a mai alerga. Era km 76 si ma gandeam de ce sa mai alerg daca tot nu iese suta. Ca sunt 85 sau 76 km, e tot un drac. Hai sa iau o ocazie, imi zic, si ridic imediat mana. Prima masina ma ignora. Alerg in continuare. A doua masina imi face semn ca o ia spre Capo Caccia. Din opt masini, trei m-au ignorat, patru mergeau in alte directii, iar ultima se oprea in 200 m, la o ferma. In acel moment mi-am zis ca e un semn de la Al’ Batran, sa-mi vad de alergat! Am trecut pe partea celalta a drumului, ma simteam din nou motivat desi nu stiam ce voi face, si am alergat mai departe.
Dupa un km vad in fata, pe drum, ceva care arata a caine si care parea ca se uite la mine. Era imposibil sa halucinez, desi am auzit ca se intampla la alergarile lungi, dar nu la 77 km. Cand m-am mai apropiat mi-am dat seama ca era un caine care alerga din cand in cand, apoi se oprea si uita la mine. Incredibil! N-am vazut pana acum in Italia niciun caine fara stapan. Asta-mi mai lipsea acum, un caine! Si ma enerva ca se tot uita la mine. Avea o culoare faina, un fel de galben - portocaliu si niste urechi foarte mari si ridicate, botul mai negricios. Arata tare caraghios. Am luat un bat de pe marginea drumului si-am prins curaj. Batul era inutil pentru ca era putrezit. Orice as fi incerca sa fac cu el s-ar fi rupt in patru, nu in doua. 😂 La un moment dat cainele intra intr-o curte, departe de drum, si iar se uita dupa mine. Trec prin dreptul curtii, ne uitam unul la celalat, ca in filmele cu prosti. N-ai putea zice care e mai speriat de celalalt. 😂 Ma duc mai departe, imi vad de drum. Dupa un timp, mai uit in spate si vad iar cainele. Pfoaaaaiiii. Acum eu ma tot uitam in spate, dupa el, s-au inversat rolurile 🤣 N-au trecut mai mult de 500 m si dragutul a luat-o in alta directie. Am mai carat batul 1 km apoi l-am aruncat. De fapt, doar am avut intentia, pentru ca atuncicand am facut miscarea, batul s-a rupt si am ramas cu un ciot in mana 🤪 Evident mi-ar fi fost de un real folos 😂
Pe la km 80 dau de o benzinarie cu un automat si-mi iau o cola. Iar ma apuca gandurile negre si iua hotararea sa fac 85 pana la cazare si inca 5 pe acolo prin oras. 90 km suna bine si-mi vor ajunge. O sun pe Miky.
- Miky, ma mai iubesti daca nu fac 100, doar 90?
- Bineinteles! Dar ce s-a intamplat? Imi imaginez ca iti e tare greu.
- Nimic
- Esti obosit?
- Nu
- Te doare ceva?
- Nu
- N-a iesit nutritia?
- Ba da
- Ti-ai dorit mult alergarea asta. Ce este in neregula totusi?
- Not fun anymore
Mai departe discutia e irelevanta. La 5 minute dupa ce inchid imi dau seama. No, sa-mi…. “m-a facut” din 5 intrebari. Ce sa-i faci, defect profesional, e psihoterapeut. Cum pana mea sa renunt cand nici nu am motiv. Doar ca “miau - miau” nu vreau sa crosetez???
Intru in Alghero. Pe promenada e un soare superb care iese dupa un nor mamut. O sa prind apusul, imi zic. Si atunci imi pica fisa. O iau spre Bosa, cu orice risc. Nu mai trebuie sa crosetez, traseul este superb, iar apusul si orasul se vad perfect. Mai aveam de alergat 15 km. 2.5 prin oras, 5 pe acel drum si inapoi. Eram si curios daca bate vantul, mai ales la ora aceasta cand in oras era destul de ok vremea. Si-a batut. Exact cum am aproximat. Ca la balamuc 😂 Dar apusul a fost superb. Iubesc acel drum, am mai alergat pe acolo. Privelistea e incredibila chiar daca era deja seara. Totusi, nu m-am incumetat sa fac toata distanta propusa pentru ca era tarziu si riscam sa ma intorc pe bezna. M-am intors in oras, am refacut calculele si-mi lispeau 3 km. M-am incumentat, i-am facut pe faleza, chiar langa plaja, aproape de mare. Gata, 100 km!
M-am oprit, am privit marea… si am inceput sa plang. Incarcatura emotionala era prea mare, bucuria de nedescris, alergasem 12 ore in condiitile pe care vi le-am descris. Eram fericit ca pana al urma am reusit sa alerg cat mi-am propus. Ca am invins acel demon. Psihicul, care iti este si prieten, si dusman. Ca nu m-a luat nimeni la ocazie si ca nu m-au invins cele 1000 de ploi de azi.
Mi-am propus sa fac aceasta alergare in 12 ore. Au iesit 12:14 din care alergati 11:42, restul au fost pauzele de poze, refill si acele multe echipari si dezechipari.
Iubesc alergarea, am spus-o de atatea ori, iar distanta de 100 km e preferata mea. O pot alerga de 1-2 ori pe an pentru ca e greu, din multe puncte de vedere. Am alergat-o pana acum de 11 ori si o tin minte pe fiecare in detaliu, in mod special pe cele in afara concursurilor, unde trebuie sa fiu pregatit pentru orice situatie. Si cand te gandesti ca acum 9 ani eram in stare sa iau taxiul si pentru 500 m….