Alerg prin intuneric, cu frontala aprinsa, printre maslini vechi de sute de ani. Unii sunt printre cei mai vechi de pe insula Thassos. Sunt la km 20 si mai am 22 de alergat, pentru ca azi fac al 9-lea triatlon pe distanta lunga din viata mea. Asa numitul Ironman. 3.8 km inot, 180 km de bicla si 42.2 km de alergare. Ma apropii de o zona mai luminata. E un hotel. Mai trebuie sa trec de 4 ori pe langa el si gata. In continuare, drumul e luminat din "cand in gand" de cate un bec chior uitat de vreme pe cate un stalp de lemn.
Pentru ca a fost prea cald, a trebuit sa-mi stabilesc un traseu de 5.5 km, ca sa am apa la fiecare tura. Chiar si asa, s-a dovedit a nu fi de ajuns si din fericire, pe la jumatatea turei, treceam pe langa "casa" (zona de cazare), unde mi-am mai amenajat rapid un punct de hidratare. Cam trei sferturi de tura e in bezna, restul partial luminat, dar nu ma deranjeaza. Ma simt in siguranta aici. Nu sunt animale salbatice.
Termin tura cu numarul patru la Blue Lake. Un beach bar drag mie, cu plaja, piscina, parcare, toalete mai mult decat decente si o apa/mare de vis. Proprietarul si anagajatii sunt oameni faini. Cine ma urmareste de mai multa vreme sigur a mai vazut poze cu acest loc. Mereu postez imagini de pe aceasta plaja, de cand am descoperit-o acum 6 ani.
Deschid portbagajul masinii, beau apa si lichide de parca as fi alergat in desert. E clar ca si gripa cu care m-am pricopsit de cateva zile se zbate sa reziste in mine si sa ma chinuie. Dar nu-mi pasa. Beau apa si lichide, tone, atat cat are nevoie organismul. Mananc in graba niste biscuiti si plec mai departe. Inca patru ture si sunt Ironman pentru a 9-a oara. Cine ar fi crezut asta acum ceva vreme...
...
Ma trezesc si ma uit la ceas. E 4:45. Mi-am pus ceasul sa sune la 5:30, dar nu mai pot sa dorm. Am hotarat sa iau o decizie privind acest triatlon in aceasta dimineata (sambata), in ultima zi de sedere in Thassos. Stau in pat si incerc sa-mi analizez corpul. Oare sunt in stare sa-l fac? M-am pricopsit acum 4 zile cu o raceala, asa din senin. Nu foarte agresiva si cu efecte doar la nivelul nasului si gatului. Si-al ochilor, din cand in cand. Muscular n-am resimtit nimic grav. Am facut acum 2 zile un test (bicla si alergare) si parea ca fizic sunt ok. Ieri am facut un inot scurt si la fel, parea ca sunt bine. Nasul si gatul par mult mai ok decat in zilele anterioare, in rest nu ma doare nimic. Ma hotarasc, il voi face! Ma ridic din pat si incep sa-mi pregatesc tot ce tine de nutritie, hidratare, echipamentul pentru cele trei probe, diverse lucruri necesare pentru orice situatii neprevazute, si multe altele.
Timpul trece repede in momente din aceastea. Incarc totul in masina. Vreau sa ajung la 7 la Blue Lake, sa vad cum e apa. Ma intereseaza lumina, nu valurile. Imi place mult sa inot, dar nu inainte de rasarit sau la apus pentru ca apa nu e de acel albastru spectaculos si nu e fel de perfect trasnparenta. In ciuda faptului ca am o oarecare experienta in inot si pot parcurge distante de pana la 5 km, experimentez o anumita anxietate in apa, atunci cand aceasta permite o vedere partiala prin ea. Prefer sa fie perfect transparenta sau deloc. ๐
Recapitulez in minte si in masina totul, de vreo 10 ori. Sper ca n-am uitat nimic. Dar aveam sa-mi dau seama peste vreo 7 ore ca am uitat. Pregatisem niste alternative la geluri, ceva mancare mai solida. Niste biscuiti, prajituri si alte pornosaguri culinare cum numai grecii stiu sa faca. Deoarece nu este un eveniment oficial, ci o exeprienta individuala, eu cu mine si cu natura, am fost singurul responsabil cu toate aspectele organizarii.
Ajung la Blue Lake, locul de start. Parchez masina strategic, sa ajung de la drum cat mai usor la ea, si la proba de bicla, si la cea de alergare. Aveam in schimb o mare dilema si stres. Ce sa fac cu cheia de la masina pe durata inotului? Pana la urma, mergand pe ideea ca acolo lucrurile stau altfel si ca nu sunt hoti, mi-am pus prosopul pe un scaun de pe terasa, nu pe sezlong, o sticla de apa pe masa, papucii langa si cheia bagata bine prin prosop. Macar sa nu fie la vedere. Stiam ca la ora aceea pe acolo trec cativa oameni care se plimba pe malul marii si care admira rasaritul.
Ajung pe malul apei si constat ca e de vis. Arata ca o oglinda. Nu bate vantul, nu sunt valuri, temperatura ei e placuta. Fac cateva poze si postez pe Facebook. Imi fac incalzirea. E 7:35, imi iau inima in dinti si pornesc. Chiar inainte sa iau startul, cu cateva minute, a aparut un pescar pe pontonul din apropiere. M-am bucurat sa-l stiu acolo pentru ca in mintea mea ma gandeam ca poate in felul acesta nu mi-o umbla nimeni in boarfe ๐ In acelasi timp, mi-a parut rau pentru el, pentru ca stiam ca urma sa dau ture prin zona unde voia el sa pescuiasca. Mi-ar fi placut sa inot ~2 km spre Prinos si apoi sa ma intorc, dar nu aveam curaj sa-mi las boarfele nesupravegheate.
Si-am inceput sa bobinez niste ture de 7-800m, tragand cu ochiul spre terasa unde mi-am lasat lucrurile. Cu exceptia faptului ca eram nitel stresat sa nu dispara, in mod special masina sau boarfele din masina, inotul a fost de vis. Pe la jumatatea cursei am si iesit rapid din apa sa ma asigur ca e totul ok, apoi nu mi-am mai batut capul. Pescarul a stat vreo ora pe ponton apoi a plecat. Nu stiu daca m-a injurat sau nu, ma gandesc ca n-ar fi stat atat daca l-as fi deranjat ๐ Pe final a aparut Miky si mi-a facut cateva poze superbe, atat in apa cat si afara. Am terminat inotul de 3.818 m in 1:46:06. Mi-am cules lucrurile de care nu se atinsese nimeni si m-am dus la masina sa ma schimb pentru proba urmatoare.
Desi era totul destul de bine pregatit, tot aveam multe de facut. Scoate bicla din masina, pune bidoane, ia centura pentru telefon si cheie de masina, sosete, pantofi, casca, bidonul cu geluri, etc, tot am reusit sa uit ceva. Sa ma dau cu crema de soare. Mi-am dat seama dupa vreo ora cand am inceput sa resimt caldura. Pentru ca au fost in jur de 32 de grade in ziua aceea, la umbra.
In sfarsit, echipat si cu toate cele nesare la mine, am plecat in tura de bicla. Traseul stabilit ma ducea pana in Limenaria, tocmai in fata casei unor priteni greci (Angela si Christos, pe care din pacate nu i-am vazut la niciuna dintre cele trei intoarceri, dar ii salut pe aceasta cale), apoi intoarcere pe acelasi drum, pana la Pachis, de unde aveam sa revin la Blue Lake. Cam 60 km tura cu vreo ~400m diferenta de nivel. Am sperat ca-mi vor ajunge 2.25l de lichide, pe tura, dar n-a prea fost asa. Caldura si-a spus cuvantul. In timpul primei ture m-am concentrat foarte mult pe a nu consuma mai multa energie decat imi propusesem. Planul a fost sa nu depasesc o medie de 150W, maxim 155W. A fost cam greu la inceput pentru ca aveam o pofta nebuna "sa-i dau blana" dar stiam ca o sa ma doara la alergare daca fac asta. Planul de 150-155 l-am facut luand in considerare faptul ca sigur gripa reusise sa ma slabeasca mai mult decat aveam eu impresia. Oricum, am "trisat" putin si am reglat media mai mult pe coborare si pe durata opririlor pentru refill/alimentare.
Am terminat prima tura atat de voios si plin de energie, ca am uitat sa ma dau cu crema, din nou! Am ajuns la masina, am facut plinul si-am plecat ca o racheta. De data asta mi-am dat seama pe prima urcare, pentru ca ma ardea soarele tot mai tare. "Ce sa-i faci, nu poti sa le ai pe toate" mi-am spus in gand, vorba care a fost deviza mea pe tot parcursul zilei. A doua tura am tras putin mai tare, profitand de media care se dusese bine sub 150W. Ma cam minteam singur, si stiam asta, dar n-a fost grav ๐ M-am adaptat bine la conditiile de vant. Spre Limenaria cu vant din fata, iar la intoarcere, zburam cu vant din spate. De vis, pana la ultima tura. Atunci lucrurile s-au schimbat nitel si exceptand iesirea din Limenaria si urcarea de la Tripiti, vantul mi-a batut numai din fata. Macar inainte sa incep ultima tura, mi-am amintit si m-am dat cu crema de soare.
Cand am facut ultima intoarcere in Limenarea, mai aveam 30 km si lichidele mi se terminasera. Am intrat la o benzinarie sa fac refill, am ales una mai de fita sa fiu sigur ca gasesc orice as vrea. Si am gasit apa, cola si ce mai era pe acolo. Ce n-am gasit, a fost pe cineva caruia sa-i platesc ๐ M-am uitat in stanga si dreapta, nimeni. M-am servit singur si m-am apucat sa umblu bidoanele, sa beau. Intr-o parte era un nene care-si repara camionul si desi l-am salutat si strigat, nu parea ca ma aude. Cand ma gandeam sa las 10 euro pe tejghea (n-aveam marunt), apare un tip simpatic care cara ceva bidoane imense. Ii spun ca as vrea sa platesc ce-am luat de pe acolo si sa nu plec ca hotii ๐ Ma rezolva si plec mai departe. Cand mai aveam 20 km, ma trezesc cu un vand din fata de ziceai ca mi-o da cu ura. Ca sa fie momentul si mai interesant, ma ia si-o foame de-as fi putut manca un vitel.
Daca vantul il puteam injura si sa ma iau cu el la tranta, cu foamea nu prea stiam ce naiba sa fac. Imi pusesem 18 geluri intr-un bidon, gandite 3 pe ora si suficiente si daca as fi tras mult mai tare. Sa fi fost izotonicul cu gust de grapefruit si care e nitel mai acrisor, numai bun sa stinga dulceata gelurilor... nu stiu. Il folosesc de multa vreme si nu mi s-a mai intamplat sa-mi dea senzatii de foame. In fine, cu vantul din fata si cu foamea in stomac, am ajuns "victorios" la Blue Lake si-am incheiat proba de bicla, 181.37 km in 6:09:16, la care se mai adauga trei pauze de alimentare si una de poze, cumulate cam 25 minute.
Din fericire, Miky ma astepta la finalul probei de bicla si i-am zis sa mearga urgent sa vorbeasca cu cei de la bar sa-mi dea ceva de mancare ๐ Ajuns la masina, m-am echipat de alergare, am bagat bicla inauntru, mi-am luat niste geluri la mine, am baut niste lichide si... m-am asezat la o masa pe terasa ๐ Dupa cateva minute, au aparut in fata mea niste toast sandwitch-uri de-li-cioa-se pe care le-am devorat.
No, si dupa ce baut bine, mancat bine si sezut bine, mi-am inceput "decat un maraton", cat mai aveam de alergat. 42.2 km, un fleac. Bine ca macar nu era frig. ๐ Erau peste 30 de grade la umbra, iar la soare 400. Am incercat sa prind fiecare bucatica de umbra pe care o vedeam in fata, dar nu era suficient. Am alergat incet, batraneste cu gandul la planul pe care-l facusem, si la experienta din Barcelona, unde am mai facut un Ironman (oficial) tot racit fiind. Dupa atata vant din fata la bicla, ma cam resimteam putin. Aveam senzatia ca-mi ard ochii, nasul il simteam iritat, iar gatul ca pe ace. "Nu poti sa le ai pe toate", mi-am spus din nou si mi-am continuat drumul. Prima ora - ora si jumatate erau cele mai importante, din cauza caldurii care te stoarce de energie. Trebuia sa alerg cat mai incet si sa ma hidtratez cat mai mult. Dupa prima tura mi-am dat seama ca nu ajunge sa beau lichide o singura data. La a doua tura, am schimbat/lungit putin traseul, si mi-am incropit un punct de hidtratare acasa, adica la cazare, si care era pozitionat cam pe la jumatatea traseului de alergare.
Am respectat planul, si dupa ce a trecut arsita, am inceput sa ma simt tot mai bine si sa ma racoresc. Totusi, pe toata durata alergarii am transpirat abundent, motiv pentru care am avut pauze lungi si dese de hidtratare. Geluri n-am mai prea luat, in schimb am mancat biscuiti, o gramada ๐ O mare problema a fost sa fac rost de lichide reci cat de cat. Aici m-a ajutat Miky si mi-a luat de mai multe ori apa, Fanta, Cola si Sprite, si mi le-a lasa in masina. Pot sa zic ca mi-au ajuns pana la final.
...
Am inceput tura de alergare cu numaul 6 si ma apropii de km 30-32. E noapte in toata regula. In apropierea cazarii, ma salut deja a treia oara cu niste oi de gasca care pasc printre maslini. Se uita din nou curioase la mine. Stiu asta pentru ca le vad ochii cum stralucesc din cauza frontalei. Le salut din nou, le vorbesc, nu stiu daca ma inteleg, dar e ok ๐
Desi era placuta alergarea prin acea zona, hotarasc ca ultimii 10 km sa-i fac altundeva. Deja imi treceau prin fata ochilor prea multe vietati atrase de lumina frontalei. Ajung din nou la masina, beau tone de apa. Apa curge in continuare pe mine desi efortul nu este unul mare. Alerg incet dar constant. Pulsul e sub 150, senzatia de raceala a disparut cu totul. Cred ca "am dovedit-o" pentru ca n-a mai revenit nici pana la ora la care scriu aceste randuri.
Acesti ultimi 10 km i-am crosetat, efectiv, prin Skala Rachoniou, pe langa taverne si magazine, putin si pe drumul principal, prin si pe langa port. I-am admirat pe cei de la Taverna Olga's Place unde petrecerea era in toi si oamenii dansau un fel de hora greceasca. Chiar daca maratonul, cei 42.27 km, mi-a luat 5:05:34, cu tot cu pauze, sunt multumit. Am alergat intr-una, nu am mers si nici n-am simtit vreodata nevoia. Cred ca am reusit sa tin o medie intre 6:30 si 6:50 min/km si e bine in conditiile date.
Am terminat nebunia cu cateva minute inainte de ora 22:00. Timpul total ar fi de vreo 14 ore si 20 minute, din care aproximez ca vreo ora si jumatate au fost pauze pe care nu le-as fi putut evita in aceasta provocare self-supported (auto sustinuta). Am fost si sunt tare fericit de aceasta realizare. Anul aceasta n-a iesit socoteala cu un Ironman oficial, dar nu-i bai. M-am inscris la doua pentru la anul: Hamburg si Frankfurt.
M-am urcat in masina, si cu muzica data la maxim pe "We are the champions" m-am dus la cazare unde ma astepta Miky si-am mai tras o sedinta foto. Dupa ce mi-am anuntat apropiatii ca sunt viu, am facut rapid un dus si ne-am dus la Pachis, la Taverna Pefkospilia, sa sarbatorim. Foamea pe care o resimtea organismul in continuare, m-a determinat sa comand vreo 3 feluri de mancare, pe care bine-nteles ca nu le-am putut manca. Cu unul dintre feluri, Gemista, (ardei si rosii umplute) am ajuns la Bucuresti si urmeaza sa le mananc azi ๐