A fost concursul față de care am fost cel mai indiferent, zăpăcit și flower power. Să vă zic de ce...
M-am înscris acum aproape două luni, gândindu-mă să merg cu Carmen, pe post de plimbare. Cumva am uitat să-i spun și ei de acest plan.
M-am trezit acum o lună cu un mesaj de la Gabriel Solomon care îmi spunea să profit de ultima zi de plată dacă vreau să primesc tricoul. Am plătit și am anunțat-o pe Carmen, dar iar fără să specific planul. 😂
Până la urmă, ea nu a putut să participe în acea zi și mă gândeam să renunț. Ce să fac eu la un concurs de ciclism? Eram praf după Ultrabalaton și Xman, nici nu sunt eu prea viteaz să mă bag la bătaie cu băieții sau în vreun pluton. Oricum, în afară de o experiență cu cei de la Seven în Thassos, când l-am cunoscut și pe Alex Ciocan, nu știam cu ce se mănâncă statul în pluton. Am văzut atunci că poți sta la "pomana", la coadă, și să zbori, asta până când e plat și ai condiții ideale. Dacă ai pierdut plutonul, la revedere! 😂 În proba de ciclism din Ironman sau Half Ironman nu este permis statul la plasa/draftingul, așa că nu m-a prea pasionat niciodată.
Am vorbit apoi cu Paul: hai să facem o cursă antrenament, trag eu nițel și el să stea la plasa, după mine. I-am spus că ora de start e ora 15, sâmbătă. Se mai înscrisese și Nae, un alt amic. Și el tot cu ora 15 în cap, văzuse și el undeva informația asta. Ni s-a părut ciudat rău de tot să dai startul la ora 15, pe canicula asta, dar na. Ce poți să-i faci...
Sâmbătă dimineața m-am trezit pe la 7:45. Cum o ardeam eu așa de dimineață pe Facebook, îmi apare o notificare cu concursul. Intru la plezneală să văd dacă sunt ceva informații noi sau interesante, și-mi sare în ochi ora de start. Intru urgent pe site și verific și acolo. Ora de start: 9:00. Era ora 8:03. Eu eram în Militari, bicicleta și echipamentul în Titan. 😂
În 5 minute alergam pe scări în jos, n-am mai așteptat liftul. Paul nu răspundea la telefon, las’ că mai încerc din mașină. Waze îmi arăta că ajung acasă la 8:32. Dau și de Paul care dormea bine-merci. Vestea l-a bucurat maxim, mai ales că se culcase târziu. Până la urmă mi-a zis pas.
Apropo de cât de aerian am fost față de concursul acesta. În mintea mea îmi imaginam că sâmbătă pe la prânz mă duc acasă, iau bicicleta și mă duc să-l iau pe Paul, să mergem la concurs. Nici prin minte nu mi-a trecut că… kit de participare, număr de concurs, chip, ceva. 🤪 Aia e, am avut o săptămână grea după concursul de la Oradea, plus că răceala nu mi-a dat pace.
Noroc cu Paul care m-a sunat vineri seara să-mi spună că merge să ridice kitul și să mă întrebe dacă eu l-am luat. L-a luat el și pe al meu, și uite că la ora 8:27, fac un ocol din drumul spre casă și trec și pe la el după kit. Noroc că nu stă departe.
Ajung acasă în parcare la ora 8:39. Ca să fie viața mai frumoasă, mă taie rău la baie. 😂 N-am să intru în detalii, dar am să vă enumăr ce am făcut în 12 minute:
- urcat sus
- wc
- echipat în costumul de biclă
- pus număr de concurs pe bicicletă
- pus număr de concurs pe o centură
- băut un gel și luat două la mine
- luat și un bidon cu apă
- băut niște apă
- căutat și încălțat pantofii de bicicletă
- coborât la mașină
- umflat rotile la bicicletă
Când am plecat era 8:51. Până la locul de start, în fața Bibliotecii Naționale, sunt cam 4 km. Am zburat, nu altceva. Recunosc că am trecut pe roșu la două semafoare, că oricum nu era circulație la ora aia. La 8:57 mă așezam la coadă… scuipându-mi plămânii din cauza efortului. 😂
Am făcut o poză și s-a dat startul. N-am prea știut nici pe ce lume sunt, n-aveam nicio strategie, cum o da Al de sus, așa o să iasă. Am pornit binișor, cu vreo 32-33 km/h. Porțiunea spre Alba Iulia era ok, la întoarcere și mai bine, cu ceva vânt din spate. La Piața Constituției era cealaltă întoarcere și începea distracția. Vânt din față, o pseudo-urcare în dreptul Bibliotecii Naționale, mai greut la început, apoi tot mai greu. M-am combinat cu un tip care mergea bine, dar nu cred că am rezistat mai mult de două ture, era mult mai bun ca mine.
Am uitat să vă zic că acest concurs avea loc pe Bulevardul Unirii și trebuia să parcurgem cât mai multe ture timp de o oră, după care ne mai erau permise două ture. Tura avea în jur de 5,7 km dacă nu mă înșel.
La un moment dat a trecut pe lângă mine plutonul fruntaș, care zbura efectiv. M-am gândit să mă țin după ei, dar prea târziu.
Am continuat în ritmul meu, cât de cât constant. Așa singur, cum sunt învățat la triatloanele pe distanță lungă. Am terminat ora cu 32 km+, ceea ce nu era o medie rea, zic eu, dar nu și pentru un ciclist. 🤭
Apoi a trecut pe lângă mine un al doilea pluton și de această dată m-am luat după ei. Era altă viață. Pedalam ok și aveam 35-36 km/h. Era foarte mișto, până dădeam de întoarceri sau de limitatoarele de viteză. Locurile astea unde trebuia să frânez erau momentele culminante. Trebuia să accelerez apoi la maxim, să rămân cu plutonul. 😁 Am scos untul din mine... plămânii, dar am reușit să mă țin după ei cam două ture jumate, până la final.
Pe ultima porțiune, cea cu vântul din față, cred că au și accelerat că am tras ca descreieratul să nu-i pierd, nu știam că era tura finală și se încheia concursul. 😂
Mi-a luat vreo 10 minute să-mi recapăt respirația... plămânii. O fi fost și de la răceală, dar nici n-am treabă cu ciclismul. 🤭 Ca și rezultat, am reușit să finalizez 8 ture, locul 117 din 216 participanți 😁
La final m-am bucurat să mă văd cu Daniel, un amic care are grijă de bicicletele noastre, fain băiat și bun ciclist, chiar și acum, nu doar în "frageda pruncie". Fusese în turul fruntaș, care m-a depășit de două ori. 😂 În plus, am avut mega surpriza să mă întâlnesc cu Gabriel, cel care mă încurajase la Oradea, de mai multe ori, chiar alergase o porțiune împreună cu mine. A fost o revedere tare plăcută, chiar dacă eu nu eram încă foarte lucid și întreg la cap. 🤣 Și el s-a descurcat bine, mai ales că e înotător la origine. Terminase în plutonul care m-a depășit cu o tură și după care m-am agățat pe ultimele ture.
A fost o cursă faină, cu atmosferă mișto, în mod special la final. Am auzit multe încurajări pe traseu, care au fost tare bine-venite. Cred că mai vreau. 😁