O noua alergare de 100km, intr-un loc drag, unde nu reusisem sa fac asta pana acum.

Planul a fost facut, impreuna cu Vali, in urma cu 3 luni, cand am luat biletele de avion si cazarea. 

Plecarea a fost cu emotii. Nu avusesem timp sa ajung la Decathlon astfel ca mi-am comandat gelurile cu ridicare personala in ziua plecarii. Planuisem sa ma duc la aeroport cu masina, mai devreme cu o ora si sa trec sa-mi iau coletul. 

Mi-am facut bagajul in dimineata plecarii, iar cand am ajuns la masina am avut surpriza sa constat ca-mi murise bateria. Am cautat niste variante de a ajunge la aeroport si Decathlon, dar nu s-au gasit asa pe graba. In concluzie, Uber a fost solutia. 

La aeroport, constat ca mi-am uitat castile in masina. Casti pe care le folosesc in avion, dar mai ales in alergare. Noroc cu Vali, care mi le-a oferit pe ale lui. Initial nu le-am acceptat incercand sa-mi cumpar unele mai “ciurli”.  Le-am luat si s-au dovedit a fi inutile pentru ce-mi trebuiau mie 😂  Le-am acceptat pe ale lui Vali care erau chiar misto. Pacat de ele, ca pana la urma am reusit sa i le stric 🙃 

Zborul n-a avut intarziere, a fost ok fara evenimente. Stabilisem cu cei la care ne-am cazat sa ne ia de la aeroport. A venit o doamna draguta care nu stia mai deloc engleza, dar nici nu aveam prea multe de negociat. Ne-am urcat in masina si… a inceput o hodorogeala si-o zdranganeala de ziceai ca acu’ se dezmembreaza. Cred ca avea probleme si cu ambreiajul, si cu toba, si cu…. Cu toata hodorogeala am ajuns intregi si nevatamati la cazare, pe care o stiam. Mai statusem acolo, intr-un final si-a adus aminte si doamna. 😋

Marti seara si miercuri ne-am invattit prin Bari. Ne-am facut veacul pe la Mastro Ciccio (pentru cunoscatori) incercand tot felul de mancaruri traditionale din Puglia. L-am vazut intr-o zi si pe Mastro Ciccio (chef-ul) dar era pe graba si n-am apucat sa-i propun sa facem o poza 🤪 Nu-i bai, data viitoare. Bine-nteles ca am m-am destrabalat cu Sfogliatelle, Code d’Aragosta si Pasticciotto 😁 Asta a si fost micul dejun inainte de start. Pasticciotto cu crema de fistic, nyom - nyom. 

Miercuri, spre seara, ne-am pregatit echipamenele si rucsacurile de alergare si ne-am culcat. Vremea era ciudata si schimbatoare, inclusiv pe aplicatii, asa ca hotararea finala referitoare la echipamentul de start, aveam s-o luam dimineata.

Dimineata la 6:15 am luat startul. Erau 13 grade si cer senin. Rucsacul cantarea cel putin vreo 4 kg dar eram asigurat pentru orice eventualitate. Aveam 4 flaskuri de lichide de 500 ml, haine de ploaie, doua tricouri de schimb, geluri (calculate 2 pe ora) pentru un timp final de 12 ore, ceva batoane, si alte diverse in caz de urgente. 

Startul a fost cu glume si am avut parte de un rasarit superb.  Am intalnit o gramada de alergatori, dar sunt deja obisnuit cu asta. Oricum, deja si la noi devine ceva normal sa vezi foarte multi alergatori dimineata. Cel putin in IOR 🤭

Am trancanit intr-una pana pe la km 38. Apoi am ajuns la Polignano a Mare, o bijuterie pitoreasca a coastei italiene, cunoscuta pentru privelistea sa spectaculoasa asupra Marii Adriatice. Orasul este faimos pentru arhitectura sa istorica, cu case albe construite pe stanci calcaroase, creand o atmosfera fermecatoare. Cele mai remarcabile sunt stradutele sale inguste ca un labirint, care adauga un farmec autentic. Plaja Lama Monachile, inconjurata de stanci si cristalinul Marii Adriatice, este o destinatie deosebita. Polignano a Mare imbina cu eleganta istoria si frumusetea naturala pentru a crea o experienta memorabila.

Ne-am oprit la statuia lui Domenico Modugno, mai mult ca sigur il stiti dupa melodia “Volare”.  Am facut niste poze, am folosit si GoPro-ul. L-am pus sa ne filmeze pana ne-am topait pe langa statuie. Am coborat apoi treptele care duc intr-o zona panoramica, de unde poate fi admirata si fotografiata cetatea Cala. Ne-am invartit pe acolo si pe trepte cam 15 minute, pana ne-am saturat si ne-am amintit ca ar fi timpul sa plecam mai departe. 🤭 Am urcat treptele si pe Vali il suna cineva de la job. Trag de el sa plecam odata, si vad un GoPro pe jos, indreptat spre statuie. Mi se pare cunoscut si realizez ca e al meu 😂 No, il iau, imi iau portia de mistouri de la Vali, si ne caram mai departe. 

Initial nu am vrut sa intram si in cetate, dar ar fi fost pacat sa o ratam, chiar daca eu am mai vazut-o de vreo patru ori 🤭 Am trecut prin toate cele trei puncte panoramice si prin majoritatea stradutelor, apoi am iesit pe Via Roma. Aceasta strada este un loc fascinant si plin de culoare, unde versurile celebre ale melodiei “Volare” sunt expuse pe peretii cladirilor, adaugand o nota muzicala in explorarea strazilor orasului. Iesim si din Polignano, km 41.

Vremea e frumoasa, soare cat cuprinde si niciun nor. Parca sa ne faca in ciuda 🙃 E tot mai cald, trancaneala nu mai merge. Suntem fiecare in lumea lui si admiram peisajele. Mai trec niste km si ajungem in Monopoli, o bijuterie de orasel cu un port pitoresc, strazi inguste pline de istorie si arhitectura autentica. Plajele sale frumoase si atmosfera autentica fac din Monopoli o destinatie fascinanta pentru cei care doresc sa exploreze frumusetea si traditiile din regiunea Puglia.

Travesrsam cetatea, portul, admiram tunurile, nu trage nimeni dupa noi cu ele 😂 Mai avem de parcurs vreo 2-3 km si ajungem la jumatatea traseului. Desi initial planul era sa o luam spre Alberobello si Locorotondo, iar apoi sa revenim in Monopoli, ideea de a ne intoarce acasa cu trenul dupa ce toata ziua am stat in acea caldura si umezeala (72-81%) nu ne-a mai suras. Si sigur nu le-ar fi suras nici celorlati pasageri din tren 🤪 

Acestea fiind spuse, am luat-o inapoi, pe drumul pe care am venit. Pe a doua parte, datorita caldurii si umezelii, a fost nevoie sa ne oprim tot mai des pentru refill cu apa. Transpiram si ne dezhidratam extrem de tare. N-as putea spune ca pe urmatorii 25 km s-a intamplat ceva interesant. Cand s-a mai dus soarele am inceput sa trancanim din nou. Pentru ca am baut extrem de multe

lichide, simteam nevoia sa mai beau si lichide gust diferit. Cred ca am baut vreo trei feluri de Fanta, un Sprite naspa (ca au schimbat reteta de ceva vreme), Cola, un Redbull si tone de apa de toate felurile.

La km 80 am facut un ultim popas la o benzinarie, pentru refill. Din pacate, Vali a intampinat niste probleme serioase cu stomacul si a fost mevoit sa se intoarca acasa cu o ocazie.

Mi-am luat aici ultimul rand de haine uscate pe mine, o foita verde reflectorizanta si frontala. Mai aveam inca 20 km din care 5 km, pana in Tore a Mare, erau pe un drum paralel cu un drum express, deloc luminat. Aici a fost singura portiune unde am avut nitel emotii, dar am avut grija sa ma fac vizibil de cate ori trecea cate o masina.

Cand am intrat in orasel, deja eram fleasca. In continuare umezeala era mare, dar starea fizica era ok. Incepusem sa alerg chiar mai repede decat pana atunci. Aveam chiar sansa sa fac un negative split pe utimii 20 km, fara sa urmaresc asta. Desi totul era in regula, am avut un moment in care m-au napadit emotiile, asa dintr-o data. Asta se intampla la km 85. Am varsat niste lacrimii de elefant, mi-am tras nasul bine de cateva ori, dar fara sa ma opresc sau sa scad ritmul. Problemele din ultima vreme combinate si cu momentul acela, m-au coplesit si au rabufnit. Dupa 1 km, ma descarcasem complet si am revenit la o stare mult mai buna. La km 87 cantam singur pe strazile acelea pustii, ca descreieratul, “Te plac”, melodia celor de la 3 Sud Est. Am facut si o filmare, pentru posteritate. Bine-nteles ca pe fundal se aude melodia originala, nu am vrut sa sperii pe nimeni cu talentul meu vocal, in mod special in alergare.

Km 90 ma prinde pe o ultima urcare, de la malul marii la un drum principal. Inca 10 km, iuhuuuu!!! 

91, 92, 93. Vad o femeie care facea un foc pe trotuar. Ce naiba? Nu era iluzie sau halucinatie. Ma dureau muschii picioarelor prea tare ca sa fie un vis 😂

Trec pe langa ea, zici ca voia sa-si puna poseta pe foc. Nu stiu, e plina lumea de nebuni. Dupa inca vreo 300m vad alta femeie, pe partea cealalta. Alt foc. Doar ca asta era dor in bikini si o bluza. E clar, e vorba de altceva. Apoi mi-am amintit ca am citit ceva despre un astfel de obicei in zona asta, dar am crezit ca sunt povesti nemuritoare.

Sunt tot mai aproape de intrarea in Bari. Am stors ultimele picaturi de apa din cele doua flaskuri umplute la km 80. Nu e cald dar e o umezeala incredibila. Setea e din ce in ce mai insuportabila. Scad ritmul si ma uit la luminitele de pe Lungomare di Bari (promenada). Sunt niste terase acolo si sper sa fie deschise. Am noroc si gasesc o “cascarabeta” cu fastfood. Iau doua sticle. Una dispare aproape instant, pe cealalata o pun intr-un flask. Inca 4 km. 

La 97 ma suna Miky sa vada daca sunt ok. Povestim dar nu prea mult, nu mai aveam chef de barfe. Curg apele pe mine si tot mi-e sete. Termin rapid si flaskul abia umplut. Km 99. Trec de port, ajung in Centrul Istoric si… km 100! Mai alerg vreo 200m sa fiu sigur ca iese distanta si opresc ceasul. Tocmai am terminat a 13-a suta de km! Sunt fericit. 13 sute, parca nici nu-mi vine sa cred. Si toate una si una. 

Vali a ajuns acasa, am vorbit cu el la un moment dat. A scapat de probleme si ma astepta cu tot felul

de “spalitaturi” de la Mastro Ciccio. 

A fost o alergare frumoasa, mult mai grea decat ma asteptam. Umezeala aceea nu fusese in planul meu, chiar daca Vali m-a atentionat cu o zi inainte. Nutritia a iesit, desi n-am mancat cat m-am asteptat. Am pornit cu planul de doua geluri pe ora, doar intre km 60 si 85 am luat o pauza. La km 63 am mancat un baton, iar la km 67 am luat o Focacia Barese (focaccia cu rosii, masline si oregano) si o Cola. Am mai luat Magneziu, Vitamina C si niste pastile de Anticarcel pe toata durata alergarii.

N-am reusit negative spilt pe final 🤭, dar din cauza lipsei apei si mi-am reglat cu succes viteza, si dozat eficient efortul, astfel incat sa nu am probleme  chiar la sfarsit. Sunt tare faine alergarile astea de capul meu, singurul lucru care ma scoate din minti este bataia de cap cu apa 🤭 Dar asta e, nu le poti avea pe toate.

Emotiile de la km 85 dovedesc cat de frunoasa si benefica poate fi alergarea. Va spun eu, face minuni si din punct de vedere mental, nu doar fizic.

Timpul final, este de 11 ore si 10 minute in alergare, si vreo 2 ore si 10’mknite de pauze (refill, poze, diverse). 11:10:37 / 13:23:18, 6:41 min/km / 8:01 min/km.

Si-am incalecat pe-o cizma, si v-am spus povestea… cum am putut. Scuze pentru greseli, a fost scrisa in trei etape si n-am apucat sa o corectez ca lumea.