Malta 66k. La o sueta cu Dumnezeu si Sf Petru, intr-o alergare de 100 km nefinalizata, dar care s-a dovedit a fi exact ceea ce aveam nevoie 🤭

Ma uit pe geamul avionului cum apar din bezna luminile din Malta. Mai am 15 minute pana la aterizare. Apoi doua ore sa ajung la hotel si sa-mi pregatesc bagajul. Avionul e tot mai aproape de sol si vad sosele ude. Ploua. Marunt, dar ploua. Ce puteam sa-mi doresc mai mult…

Initial, planuisem sa alerg 100 km pe timp de zi, cum o mai facusem acum vreo 3 ani. Am realizat apoi ca era locul perfect pentru a face o alergare de noapte, un antrenament de care aveam nevoie, avand in vedere ca ultima data, la Ultrabalaton, ma terminase psihic alergarea pe timpul noptii. Temperatura de 10-18 grade parea ideala, asa ca noul plan era sa incep alergarea imediat ce ajung la destinatie.

Timpul trece foarte repede si acusica se face ora 1, ora la care mi-am propus sa pornesc. Ies in fata hotelului, e plin de balti pe drum, pe trotuar. Exact ca data trecuta. Pornesc ceasul… si incep sa alerg. 

La km 2 dau de un tunel care are o parcare pe lateral si pe unde am luat-o aiurea in trecut Tunelul e interzis pietonilor, dar data trecuta am trecut prin el, negasind alta varianta. Acum mi-am propus sa-l traversez pe deasupra, pe langa un mall. N-am reusit nici de data asta, toata zona e in renovare si nu se poate ajunge dincolo. Ma intorc si-o iau prin tunel 😂

Rucsacul e greu. Am 6 flaskuri de apa (cam 3 litri), 24 de geluri si 4 batoane care mai cantaresc putin peste 1 kg. In rest, haine de schimb, GoPro, baterii de schimb, folie de supravietuire, magneziu, vreo doua device-uri de luminat pe noapte si altele necesare in diverse situatii. Nu am nicio sursa de apa sigura peste noapte pana la km 55, la un McDonalds.

Trec prin mai multe orasele, le recunosc deja pentru ca am mai alergat pe aici. Doar ca totul arata altfel noaptea. Parca-mi pare rau acum ca am ales varianta asta… dar aveam nevoie de o alergare de noapte in conditii mai neprietenoase si necunoscute.

La km 23 dau de o benzinarie care speram sa aiba automate cu suc, apa si chestii. Vazusem pe Google Maps ca are, postase cineva niste poze in septembrie 2023. Dar ma bucur degeaba. Desi avea optiune contactless, nu-mi accepta niciun card. Fizic nu aveam niciunul la mine, iar bani cash am uitat de data asta sa iau. 

- ‘Mnezaul si soarele lui de automat, zic in gura mare ca oricum eram singur.

- N-are treaba cu mine, se aude o voce de undeva.

Era Dumnezeu. 🤭

- Pai cu cine, intreb.

Dumnezeu rade, se pare ca se plictiseste si are chef de glume.

- Lasa asta, du-te mai departe. Abia astept sa dai de bezna beznelor sa vad cum te decurci. Am pus pariu cu Sf Petru ca n-ajungi la km 50 😂

Las benzinaria in urma, fac dreapta la urmatorul sens giratoriu. Urc un deal partial luminat de un mega bec de la o ferma din apropiere. Cum trec de varful dealului si incep sa cobor, ma invaluie o bezna s-o tai cu drujba, nu cu cutitul. 

- Doamne, mai esti cu mine?

Nu-mi raspunde. Aud doar cum chicoteste pe undeva in apropiere.

Ma apuca panica nitel. Alerg la vale si ma uit in fata, ma uit in spate, nu e niciun Bau-Bau, dar tot am inima cat un purice.  Boscheti in stanga si dreapta care iau fel de fel de forme din cauza luminii frontalei. Umbrele lor sunt mai ale dracu’. Apoi, pentru ca peisajul nu era si asa destul de creepy, incep sa se ridice aburi de pe sosea, bine-nteles din cauza umezelii si a diferentei de temperatura. Arata ca niste stafii. Mai bine nici ca se putea. Zici ca Dumnezeu face misto de mine…. si iar se aude cum chicotește pe undeva. 😂

Dupa vreun kilometru si jumatate imi trece instant toata teama si panica. Zici ca a luat-o cineva cu mana. Alerg prin bezna la lumina frontalei, nu-mi mai pasa de peisaj, de umbre, de stafii. Sunt eu cu mine si cu gandurile mele.

- Pai, asta a fost tot? Ma intreaba Dumnezeu.

Nu-i raspund. N-am chef de glumele lui.

In departare vad niste lumini. E o intersectie. Trec de ea, km 30. Incepe sa-mi fie tot mai frig. Sunt fleasca din cauza umezelii. Cred ca sunt vreo 10 grade, dar un vant rece face sa se resimta mult mai putin. As avea niste tricouri de schimb dar nu si geaca. Doar cea de ploaie si nu ma incumet sa o ud, ca nu se stie.

- Ce-i cu vremea asta, Doamne? Il intreb pe ‘Al Batran.

- Zi merci ca nu mai ploua, imi raspunde Dumnezeu 🤪

Drumul ma duce prin zone pe care le recunosc de data trecuta. Stiu ca e un peisaj superb, dar acum e deprimant. E urat. Totul invaluit in bezna. Dar nu-i bai. Candva se va lumina…

Km 33, am dat de un drum mai important. O fi hiper-mega-judetean. E iluminat cu stalpi la fiecare 100m. Parca mi-e tot mai frig. Incerc sa alerg mai tare, dar stiu ca nu e o solutie pe termen lung. 

Km 37 si intru din nou in bezna. Nu-mi mai pasa. Oricum, cred ca am realizat dupa vreun kilometru ca nu mai e lumina. Am alte probleme, mi-e foarte frig. Sa fie oare de la oboseala? Mananc un gel la fiecare juma’ de ora. Beau apa, ma hidtratez cum trebuie. Am luat si pastile cu saruri, imi fac temele si respect planul. Doar ca mi-e tare frig.

Incerc sa maresc ritmul sa ma mai incalzesc dar nu-mi iese. Dau intr-una de dealuri si nu pot consuma energie aiurea. La km 40 ma hotarasc sa imi schimb tricoul si sa iau geaca de ploaie cu orice risc, sa ma pot incalzi. Numai ca nu pot face asta in bezna. Am un milion de chestii in rucsac si risc sa pierd ceva daca o fac la lumina frontalei. 

Alerg mai departe sperand sa dau de o localitate, un stalp, ceva. Dintii incep sa-mi clantane si ma gandesc serios sa renunt. 

- Hai ca in ritmul asta i-o ia dantura inainte in maxim 15 minute, rade Dumnezeu

- Daca se opreste, am dat de dracu’, ii raspunde Sf Petru 😂

Km 43.  Ajung la o rascruce de drumuri (sau vanturi 🤭) care avea un stalp de iluminat. Langa el, un excavator si ceva utilaje. Era o zona in renovare. Mirific! Imi trantesc rucsacul pe jos fara sa vad ce era pe acolo. Scap de hainele ude, ma imbrac cu haine uscate sperand ca o sa fie mai bine. Imi adun toate boarfele si le pun in rucsac. Cand sa-l ridic…. surpriza. Cum era si el fleasca pe toate partile, tot praful (sau ceva praf de moloz/ciment) de pe jos era lipit de el. Si vorbim de partea interioara care imi venea pe spate 😂

M-am apucat sa-l curat dar praful ala nu venea jos nici cu slujbe. Cu mainile ude, rucsacul ud, si clantanind ca un motor, da jos praful daca poti, praf care se umezea tot mai bine. Dumnezeu si Sf Petru se stricau de ras undeva mai incolo. 

Nereusind mare lucru, am trecut strada pentru ca vazusem un gard sau zid de ciment. Am inceput sa lovesc cumva rucsacul de zid in speranta ca se va mai curata. Eram ca-n filmele cu prosti, sa mor io 😂  Nu reusisem deloc sa ma incalzesc si in loc sa alerg, ma chinuiam cu tampenii. In momentul acela mi-am dat seama ca totul s-a terminat.

Am chemat un Bolt, care a ajuns foarte repede, cam 4-5 minute. I-am explicat soferului ca trebuie sa punem rucsacul in portbagaj pentru ca era mega jegos. S-a uitat nitel ciudat la mine… un nebun in camp, la 6 dimineata, ud fleasca si cu probleme… la rucsac. Bine ca m-a luat si m-a dus la hotel, in Sliema. 

In drum spre hotel, ii aud pentru ultima data pe Dumnezeu si Sf Petru vorbind:

- Pierdusi pariul, Petre.

- Nu Doamneeee, nu vreau sa cant manele, plangea Sf Petru 😂

Am ajuns la hotel in 20 minute. Intru in camera, eram rupt oboseala si inca inghetat. Am facut un dus fierbinte sa ma incalzesc. Cred ca mi-a luat vreo 15 minute cel putin. Apoi m-am culcat… pentru vreo doua ore.

Ma intelesesem cu Carmen sa ma astepte la km 80, si sa alerge impreuna cu mine pana la final, cam 22-23 km. Era un plan inca realizabil. Asa ca dupa cele doua ore de somn, intregi si toate ale mele 🙃, ne-am sculat, echipat, luat Bolt pana la punctul cu pricina si am pornit intr-o noua alergare. Fizic eram foarte ok. Problemele mele fusesera de alta natura.

Km 80 era la Fort Rinella, la intrare in Kalkara. Loc superb, cu iarba verde si multe flori galbene. Un fort vechi, tunuri uitate de vreme, ca-n Malta. In schimb vremea era superba. Era vremea la care visam eu… noaptea, ud si inghetat fiind.

Si-am pornit din nou la alergat,  trancanind si razand intr-una. Tot traseul a fost un deal si-o vale, mai putin portiunile din porturi. Traseul era foarte fain ales, ducandu-ne prin porturi si cetati, pe langa si deasupra unor ziduri de sute de ani, intr-un loc de poveste incarcat de istorie.

Mi-au iesit pana la urma doua antrenamente cu un total de 66 km. Pot zice ca alergarea de noaptea a fost mult mai dificila decat ce ma asteapta la Ultrabalaton, iar asta e marele castig. Alergatul fara suport, cu o harta pusa pe ceas si in care trebuie sa-ti cari tot, e misto ziua. Noaptea este mult prea complicat. La Balaton il voi avea pe Atilla langa mine, puncte de alimentare la fiecare 5 km, pai asta e parfum 😂

In plus, mi-am invins acea teama de intuneric. Acea teama de a alerga singur in bezna intr-un loc necunoscut. Nu cred ca o voi mai face vreodata, si garantat nu-mi voi mai propune 100 km pe noapte. Dupa o zi de lucru, pregatit bagaje, asteptat o ora si jumatate intarziere avion, zburat si pregatit rucsac cu de toate in camera de hotel, pot spune ca eram destul de obosit ca sa simulez o stare cat mai apropiata de cea pe care o voi avea in concurs la aceeasi ora. A fost un antrenament bun, mai ales din punct de vedere mental. Exact ce aveam nevoie.

Si incalecai pe-o șa, si v-am spus povestea mea 🤗

PS: Discutiile cu Doamne-Doamne sunt fabulatie. Chiar nu am vorbit cu el si nici nu l-am auzit discutand cu Sf Petru 😂 Recunosc ca i-am pus intrebari, dar din fericire nu l-am auzit sa-mi raspunda 😝😂 Mi-am adus aminte in timp ce alergam, de o povestire a lui Nicuta Tanase, “Fara minuni, Doamne!”, si ma gandeam cum ar fi sa-mi raspunda 🤪