“Unde naiba sa alerg 60 km weekendul acesta?” Imi intreb eu mintea. “Nu mai am chef de ture in parc si nici nu vreau sa ajung sa ma satur de el”.

“Cum unde?” imi raspunse mintea. “Pai nu ai tot dat ture cu bicla pe la Tohani? Ai pista de biciclete care e numai buna pentru alergare. In plus, poate vor incepe cainii sa te recunoasca si sa nu te mai latre” 😂

Si m-am dus. Sambata dimineata, trezit la 5:30, plecat la 6:30. Facut plinul la masina si intors acasa la 7:00, dupa casti, le-am uitat. Plecat iar la 7:05. Ajuns pe la 8:15 la Fantanele.

Intre Tohani si Urlati, sunt cam 25 km. Am parcat masina la jumatatea distantei, ca sa am un punct de hidratare. Primaria din localitatea Fantanele era taman fix unde trebuia. Aveam si parcare. Pana sa-mi pregatesc rucsacul cu tot ce aveam sa iau la mine, s-a facut 8:30. La 8:33 am luat startul in aceasta noua aventura. 

Prima parte am alergat-o spre Urlati. Mai facusem partial drumul cu bicla. Drum fain, nou, cu pista de biciclete. Vreamea buna, chiar racorica la ora aia, doar 13 grade. Acest lucru avea sa se schimbe foarte repede. Si-am plecat la alergat, cu rucsacul dup mine. M-am cam dezobisnuit de el, se vede ca nu l-am mai folosti de juma de an. Dar nu-i bai. Dupa 2 km vad niste vaci pe mijlocul drumului. Erau mai negre si cu coarne mai mari, nu cum stie un baiat nascut si crescut la oras ca arata o vaca. 😂 Pana sa ma dumiresc si sa scot GoPro-ul, am trecut de ele si poarta ghinion sa ma mai intorc din drum (si a doua oara).

In prima parte nu prea am ce sa povestesc. Linii nesfarsite de pista de bicla, mai cate un sat, vita de vie cat vezi cu ochii. Cate un caine care sa ma latre si care sa ma scoata din starea de liniste in care eram. Sa nu cumva sa uit ca sunt in Romania si sa ma cred, Doamne apara si pazeste, prin Toscana 😁

Am mai dat de o crescatorie de porumbei, nu mai vazusem una pana acum. La dus m-am stresat cu cei trei dulai care ma latrau din capatul celalalt al terenului, care n-avea gard. Doar niste stalpi de beton. Cainii erau legati, din fericire 😁 De fapt, doar la intors am vazut despre ce era vorba. 

Intrarea in Urlati ma face sa-mi aduc aminte de epoca de aur. Traversez orasul incercand sa fac 15 km in loc de 12.5 si cautand ceva de fotografiat. Cu parere de rau, in afara de doua statui si cladirea primarie (sau ce-o fi fost), n-am gasit. 

Inca de la inceput am simtit cam greu cu rucsacul in spate, pe intoarcere a fost mai bine. Am inceput sa ma reobisnuesc cu el, si sa-l golesc in acelasi timp 😁 

Am ajuns la masina in mai putin de 3 ore de alergare, plus ceva minute pentru niste poze. De la km 20 am resimtit caldura. Curgea apa pe mine, dar am avut grija sa ma hidratez. Daca pe prima parte am avut 3 flaskuri de 500 ml cu mine, pe a doua parte am luat 4. M-am si schimbat, tricoul era fleasca, la fel si viziera. 

De aici urma distractia adevarata. Pana la intersectia din Gura Vadului aveam 7 km, iar apoi planul era sa urc 3 km pana in Tohani. Iar la final sa fac un 5 km dus si intors intr-o alta directie. Pe tot drumul pana acolo m-am gandit ca poate nu e o idee buna sa fac urcarea in Tohani. Era foarte cald si beam foarte multa apa. S-a pornit si vantul intre timp. Riscam sa raman fara lichide, iar magazine nu prea aveam in drum. Totusi era un magazin in Gura Vadului, fix in acea intersectie, dar nu mai stiu exact daca se putea sau nu plati cu cardul. Sa ramai fara apa la 7 km de masina, pe caldura si cu vant, pe la km 43, nu era un lucru tocmai de preferat. Ok, deci o iau in alta directie.

Am ajuns in Gura Vadului, in interesctia cu pricina, si de parca nu mi-as fi batut capul juma de ora cu problema asta, am facut stanga, pe deal in sus spre Tohani 🤭 

Si da-i la deal, ca 3 km nu-s multi. Si cald, si soare, si vant din cand in cand care nici nu stiam daca ajuta sau nu. Ajung in Tohani, se fac cei 3 km si ma paleste un gand. Da ce-are daca ma mai duc 2 km pana la Ferma Dacilor? 😁 Si da-i mai departe. Pe langa mine se tot flendurau niste biciclisti, suferinzi o parte din ei. Ne incurajam reciproc, o mai dadeam pe glume de genul “Nu era mai bine in pat la Netflix?”, si continua fiecare in durerea lui. Cand ajung la Ferma Dacilor, imi zic ca dupa 3 si 2, vine 1. Si mai urc 1 km, ca de ce nu 😁 Poate vi se pare o prostie, dar ca principiu, e prima data cand reusesc ca un antrenament greu sa-l fac si mai greu. De obicei se intampla invers. Alergi mai putin, o iei mai la vale decat la deal, din astea. 

Pe aceasta panta, peisajul este absolut uimitor. Viile se intind in toate directiile, pe toate dealurile. Ai senzatia ca ai ajuns intr-o mica Toscana. Iar dupa ce depasesti Ferma Dacilor, ajungi intr-o portiune de unde poti vedea toate dealurile din jur.  Iar mai sus putin, se afla o vila cu arbusti din aceia verzi si lunguieti, inconjurata de dealuri. Peisajul, poate doar in mintea mea, este asemanatori celui din filmul Gladiatorul. (casa sau ferma lui Maximus) 😊

Pana in varf as mai fi avut 2 km. Stiam pentru ca am facut dealul de cateva ori cu bicla. Dar ma rupea spatele si am preferat sa nu risc, si sa ma multumesc cu 3 km extra, care oricum m-au lasat fara apa. Nu-i bai. Las’ ca-mi iau de la magazin, mi-am spus.

Luand-o la vale, mi-am revenit rapid si-am dat-o in chiuiala si cantat, ca ascultam muzica in casti. Am facut cei 6 km tac-pac. Ajung la magazin, dau iama in frigider dupa apa si cola, ma gandesc ce Snickers, Twix si Harribo sa-mi iau, si dau sa platesc. Vanzatoarea imi zice cu aparere de rau ca nu se poate plati cu cardul. “Pai am mai cumparat de aici cand am fost cu bicla, si era un tip acum vreo luna. Parca asa tin minte ca am platit cu ceasul chiar”. “Era sotul meu, niciodata n-am avut POS” 😂 No, aia e, ma apuc sa pun toate alea inapoi in frigider si o aud: “Dar puteti sa luati apa”. Pfoaaaiiii, imi venea s-o iau in brate sa o pup. I-am multumit de 17 ori, plus inca o data inainte sa plec.

Bai, ce buna-i apa rece cand ti-e cald si sete. Fuiuiuiiii! Am lut-o inapoi cu un moral foarte bun. Am trecut de Crama Budureasca mai pe viteza. Imi batea vantul din fata dar nimic nu ma mai putea demoraliza acum. Facui 3 km de urcare extra, am facut rost si de apa, am trecut de km 52. Inca “umpic” si gata 60. Cel mai mult ma bucuram ca in ciuda conditiilor, inca aveam energie.

Pe ultima linie interminabila de pista de bicla, am facut si niste poze. Am topait nitel sa iasa poza cu “levitatul” si-am ajuns la Primaria din Fantanele, la masina. Am mai baut niste isotonic si m-am apucat sa-mi fac ultimii 4 km. Am vrut sa ma duc 2 km inspre Urlati, dar n-am reusit sa-i fac pe toti. La iesire din sat am vazut cum pe drum paseau agale trei dulai. M-am gandit ca nu-mi mai lipsesc niste emotii si-am facut calea intoarsa, trecand iar pe langa masina si crosetand diferenta inapoi spre Tohani.

Rezultatul, 60 km, in 6:08:50, plus vreo 35 minute extra pentru opriri la masina, magazin, poze, etc. Bun rezultat, mai ales ca inca mai aveam energie. Si mi-era o foaemeeeee… Dar! Aveam doua sandwich-uri Maxi Snitel Pita de la OMV. Cine a mai mancat, stie despre ce vorbesc. Un deliciu. Mi le luasem stiind bine ca o sa-mi fie foame de lup dupa alergare. Ca sa nu mai zic ca aveam de condus mai mult de o ora pana acasa 🤪

A doua zi, duminca, am facut o tura de bicla, ca si recuperare, pe acelasi traseu (aproximativ). Am trecut pe la magazin si am platit sticlele de apa. 🙂