Ieri s-au împlinit 8 ani de la prima mea alergare de 100 km și m-am gândit să împărtășesc cu voi această aventură 😊

Era într-o sâmbătă, pe 28 mai. Trecuse o săptămână de la Transilvania 100k și eram foarte supărat că nu reușisem să termin proba de 100 km. Simțeam că sunt în stare să alerg 100 km, dar evident făcusem câteva greșeli majore în acea cursă. La checkpointul de la Bușteni n-am mai prins cutoff time-ul și a trebuit să ne oprim la km 45, după ce trecusem de ce era mai greu.

Mă gândeam: ce-ar fi să încerc mâine să alerg 100 km prin București? Eu cu mine, așa de capul nostru. 🤭 Mi-am făcut un traseu pe Google Maps și MapMyRide. Am ajuns la o variantă acceptabilă și mi-am făcut planul. Nu știam prea multe despre nutriție la vremea aceea, dar îmi pregătisem niște geluri, câte aveam, niște glucoză și niște pastile energizante de la Isostar, cu ceva glucoză și potasiu. În rest, m-am bazat pe Mega Image-uri pentru apă, banane și ce-o mai fi. Aveam un rucsac de alergare trist rău (pentru așa ceva), dar cu recipient și furtun pentru hidratare. Îl primisem de la Andrei Roșu la unul dintre evenimentele lui.

Duminică dimineața, la ora 6:15, eram în fața blocului. Am luat startul cu multă emoție. Urma să fie o zi călduroasă și știam că asta va face provocarea și mai grea. Am pornit încet, repetând în minte traseul. La acea vreme aveam un ceas care nu afișa hărți și trebuia să alerg pe un traseu memorat, în condițiile în care nu mă pot lăuda că știam Bucureștiul.

În prima parte nu s-a întâmplat nimic spectaculos. O să prezint pe scurt traseul. Pentru că stăteam la acea vreme pe Bulevardul Nicolae Grigorescu, undeva în capăt, am luat-o spre statuia lui Salajean, am făcut dreapta pe Bulevardul Pallady și m-am tot dus până în capăt. La Decathlon, unde acum există și Ikea, am luat-o înapoi și am continuat pe Grigorescu până la Piața Delfinul. De aici am făcut o tură până în Pantelimon, în parcul acela de lângă lac. Pe drumul de întoarcere am găsit un magazin deschis și mi-am luat niște apă, undeva pe la km 19. Era deja cald iar apa din rucsac (cam 2 litri) era pe terminate. Molfăind un Snickers, am continuat până la Delfinului. De aici, destinația următoare era taman Aeroportul Otopeni.

Am alergat apoi pe la Doamna Ghica, Fabrica de Glucoză, Barbu Văcărescu și Aviatorilor, până am ajuns în sfârșit pe DN1. Nu pot zice că a fost prea spectaculos pe DN, dar am mai luat-o și pe lângă poduri sau drumuri paralele, atunci când am avut ocazia. Între Băneasa și Otopeni am trecut pe lângă Danke Bavaria, cârciuma noastră preferată pe vremea când am stat vreo doi ani în Otopeni. Era un restaurant cu specific german, bere la 1 litru, friptane și cârnați de tot felul. Mi-am adus aminte de niște clipe memorabile trăite pe acolo. 🤭 Tot în acel restaurant am sărbătorit la sfârșitul fiecărei luni atunci când m-am apucat de slăbit. Erau niște încununări ale efortului de a slăbi, binemeritate. 😂 Aici am sărbătorit și momentul când am zis stop pentru că ajunsesem la 74 kg, exact cât îmi propusesem.

La aeroport am făcut calea întoarsă și am intrat într-un Mega din Otopeni, pentru alte dulcegării și apă. Multă apă. Eram la km 43. Deja turnam pe mine când aveam ocazia. Rucsacul era limitat la 2 litri și se terminau cam repede. Când să plec, mi s-a stricat fermoarul de la rucsac și am avut mari emoții. N-aș fi putut continua dacă printr-o minune nu aș fi reușit să-l repar. Cum v-am zis, era un rucsac decent, dar nici eu nu eram vreun mare alergător. 😂

Mai departe a început să mă lovească rău căldura. Evident că nici nutriția nu mă ajuta prea tare, pentru că mâncam “după ureche.” În apropiere de Băneasa simțeam cum mă lasă puterile și m-au apucat emoțiile unui nou abandon.

Din fericire, la Mall Băneasa există un KFC în parcare. Acela a fost salvarea mea. M-am oprit acolo pentru un ospăț pe cinste. Era km 50. După o destrăbălare cu cartofi prăjiți, crispy și multă cola, am plecat mai departe cu forțe proaspete.

Am alergat puțin și prin Herăstrău unde m-am întâlnit cu un alergător. Nu mai țin minte exact ce mi-a spus de-am intrat în vorbă cu el. Am povestit de-ale alergării, de-ale slăbitului. 🤭 A rămas șocat când i-am spus ce plan am pentru ziua respectivă și că eram pe la km 55. Deja depășisem cea mai lungă distanță alergată vreodată, în acel an și jumătate de alergare. 😂 De aici, totul urma să fie record ca și distanță.

Pe Kiseleff m-am bucurat să dau de o cișmea. Iar rămăsesem fără apă. A picat la fix. De aici lucrurile au devenit tot mai complicate din cauza căldurii. Am băut foarte multă apă, dar asta era bine totuși. Ajuns în Piața Victoriei am trecut pe lângă Muzeul Antipa și am continuat pe Calea Victoriei. Îmi luam câte o sticlă de apă de câte ori aveam ocazia. Era cald rău.

Am continuat apoi pe lângă Cișmigiu și am ajuns pe Splai. Am alergat până aproape de Lacul Morii și m-am întors pe partea cealaltă. Așteptam cu nerăbdare să ajung la Unirii. Știam că acolo e de mâncare și a fost, dar nu m-am oprit.

Era km 70 și mi-am propus să mai dau o tură, să mă văd la 75. Am făcut o buclă combinată de Casa Poporului și Parcul Izvor. Pe urcarea de lângă Casa Poporului am realizat că bateria ceasului e pe terminate. Ar fi fost neplăcut să-mi “moară” ceasul. Aveam la mine un acumulator și l-am pus la încărcat. Eram pregătit pentru această situație. Nu-l mai puteam ține pe mână și l-am băgat în rucsac, spunând toate rugăciunile posibile, să nu cumva să se reseteze sau blocheze. A supraviețuit săracul. Era un Polar M400, fain ceas, primul meu ceas de alergare. 😊

Ajuns din nou la Unirii, mi-am luat o felie strașnică de pizza și un sandwich cu salam și șuncă. Mama, ce bune au fost. Și-o cola. Aia a fost și mai bună. 😂 M-am pus pe o băncuță la umbră și-am savurat momentul.

Am mai croșetat apoi niște ture pe lângă Casa Poporului și Parcul Izvor, până am tras concluzia că până acasă îmi iese suta. La km 90 ajunsesem lângă Parcul IOR, parcul unde am făcut prima alergare și am continuat apoi să alerg, mii de km. Aici am mai tras o învârteală pentru că nu-mi ieșea distanța. Ultimii km m-au prins mai pe târșâială și multe opriri pentru apă. Nu mai aveam nervi să umplu recipientul din spate și profitam de orice ocazie să mă opresc să iau apă.

Am ajuns la final, în fața blocului, cu ceasul arătând 100.2 km. Strava urma să-mi arate 102 km. Nu contează, reușisem să alerg 100 km! Cum ziceam pe vremea aia, “neam de neamul meu n-a alergat atâta”! 😂

Această experiență m-a învățat multe despre limitele mele și despre cât de importantă este pregătirea corectă, atât fizică cât și mentală, dar mai ales nutriția. A fost o călătorie epuizantă, dar extrem de satisfăcătoare, care mi-a demonstrat că pot realiza lucruri mari cu determinare și perseverență.