Era o dimineata de iunie. Ma trezisem cu o mahmureala crancena, dovada unei petreceri reusite. Stateam la acea vreme in Otopeni, intr-un duplex si-l aveam vecin pe Paul, amicul meu din liceu. Culmea, n-am fost niciodata colegi, dar am fost in aceeasi clasa. Eu ma transferasem la inceputul clasei a XI-a, dupa niste boacane la un alt liceu. El se mutase inapoi in Bucuresti la sfarsitul clasei a X-a. Mai venea sa-si viziteze fostii colegi si asa ne-am cunoscut. Ma impresionase cand mi-a oferit ultima tigara din pachet, iar la vremea aceea era mare treaba, un gest de apreciat. Stiti cum era vorba pe vremea aceea, “femeia si ultima tigara” nu se dau niciodata. Am continuat sa tinem legatura si dupa liceu, ne vedeam de mai multe ori pe an, ba la Sfantu Gheorghe cand venea in vizita, ba la Bucuresti, cand mergeam eu in delegatie sau cu un alt motiv. Timpul a trecut si a ajuns sa-mi fie nas de casatorie. Notar fiind, a avut ocazia sa ma si divorteze.

Revenind in prezent, in acea dimineata de iunie, am realizat cat de greu imi este sa imi trag sosetele in picioare. Nu i-am dat prea mare importanta, m-am imbracat si m-am dus “la vecinu’”. Era acolo si Gheo, un alt fost coleg din liceu, cu care avusesem ocazia amandoi sa fim colegi, 2 ani fiecare. Gheo, prieten bun, al’lalt nas, cu care nu m-am inteles deloc pe perioada liceului, chiar il scoteam din minti. Ne-am imprietenit dupa liceu, cand primise un computer de pe nu stiu unde si nu stia cu ce se mananca.

Le povestesc intamplarea cu sosetele si-mi propune careva sa ma cantaresc. A fost unul dintre cele mai mari socuri din viata mea. Cantarul arata 102.7kg. In ciuda faptului ca la 98-99 kg ma simteam ok, in siguranta, faptul ca am trecut pragul de 100 kg m-a speriat rau. Ca sa nu mai zic ca Paul m-a bagat in draci cand mi-a spus ceva de genul “peste o luna o sa te gandesti ce bine era la 100 kg, apoi ce bine era la 110, apoi la 120 etc”.

In ziua aceea nu m-am simtit deloc ok. Ma uitasem pe net sa vad care ar fi greutatea mea ideala. Era intre 59 si 79 kg, iar eu aveam aproape 103. M-am uitat pe mai multe site-uri, sa fiu sigur. La greutatea mea, majoritatea ziceau ca sunt obez de gradul I, ceea ce nu-mi suna deloc bine.

A doua zi am inceput sa studiez, sa caut o varianta de slabit. Sunt de principiu sa nu fac foamea daca-mi permit sa cumpar mancare asa ca infometarea era scoasa din calcul. Am citit zeci de metode sau diete pentru slabit, care mai de care mai imposibil de tinut. Cele care pareau suportabile erau totusi greu de tinut si mai mult ca sigur as fi renuntat rapid. Incepusem sa ma descurajez dar la un moment dat am dat de varianta in care sa-ti numeri si limitezi caloriile. A urmat un research ca pentru un doctorat. La cat sa limitez numarul caloriilor, cate calorii are o mancare, ce inseamana un numar de calorii in mancare gatita, la ce renunt si la ce nu renunt. Dupa zeci de calcule am ajuns la concluzia ca cifra 1000 mi se potriveste. Putea include trei mese pe zi si trebuia sa renunt la prajeli, dulciuri si alcool. Nu 100%, dar nici sa le consum zilinic. 

Am constat ca pe langa alimentatie mai trebuie sa renunt la proastele obiceiuri, ca sa-mi cresc sansele de reusita. Uitatul la tv in timpul mesei a devenit istorie, mesele s-au mutat la ore fixe (cat de cat) si mai ales la ore “normale”. Programator fiind, imi formasem obiceiul de a lucra noaptea. Astfel, luam micul dejun la ora 14, pranzul la ora 21 si cina la ora 3 dimineata, dupa care ma culcam. Mic dejun e un fel de-a spune, pentru ca il cam saream. In schimb existau “rontaielile”, care erau de toate felurile, cele mai bune si nesanatoase, pentru ca tot ce e bun e si nesanatos, din pacate (stiu, poate exagerez, dar nu prea mult). Un alt obicei la care am renuntat a fost bautul lichidelor in timpul mesei. Aici parerile sunt imparitie, dar eu tind sa cred ca e mai sanatos fara si am ales sa consum lichide la o ora dupa masa. 

O alta schimbare majora a fost sa mananc un singur fel de mancara la o masa, obicei cu care am ramas pana azi.

Am hotarat sa incerc sa iau micul dejun pe la 10, pranzul pe la 14 si cina pe la 18-19. 1-2 gustari care constau in fructe si cateodata dulciuri.

Mi-am mai propus ca la fiecare 30 de zile sa sarbatoresc si sa ma recompensez cu de toate, dupa pofta inimii, preferabil petrecere combinata cu un dezmat culinar pe masura.

Si a venit ziua de 22 iunie, prima zi din noua mea viata. Am inceput cu cantarul aratand 102 kg. Nu mi-am propus initial o limita la care sa ma opresc deoarece habar n-aveam cat de redepe sau incet voi slabi, daca-mi va fi greu sau usor, daca…. M-am concentrat pe calcule, cantarit si gatit. 

Ce inseamna 1000 kcal se intreaba multi. Poate insemna un Cinnabon (un melc cu crema, mai deosebit si care are peste 800 kcal) si o Cola mica, la ciob. Sau, poate insemna 3 mese: un mic dejun (ex: 2-3 felii de paine toast cu diverse), un pranz (ex: paste cu bacon si cascaval) si o cina (ex: supa crema cu crutoane).

Rezultatul a fost incredibil. Dupa 7-8 zile slabisem 5 kg. Mare parte era apa, evident, dar cantarul arata 97.0 kg. Pe 22 iulie, la o luna dupa ce am facut aceste schimbari, ajungeam la 89.5 kg, adica 12.5 kg mai putin! Ma simteam alt om, hainele incepeau sa-mi fie largi. Era incredibil ce stare de bine aveam, cum ma miscam, respiram, dormeam. Atunci m-am hotarat sa ma las si de fumat.

Incurajat fiind de rezultat, am cautat variante pentru a arde mai multe calorii. Desi miscarea era iesita din discutie, am cautat pe net sporturi care sa arda un numar cat mai mare de calorii. M-am gandit ca daca gasesc ceva care sa necesite mai mult efort dar sa arda multe calorii intr-un timp cat mai scurt, as putea sa incerc si sa ma tina. Solutia a fost alergatul pe scari. Casa in care locuiam avea un etaj plus mansarda, practic doua etaje. 

Si uite asa m-am apucat de alergat pe scari. La prima alergare am reusit sa dovedesc 20 de etaje, adica de 10 ori pana la ultimul etaj. Interesant a fost faptul ca ma durea burta pe coborari si a fost nevoie sa-mi iau niste pantaloni mai mulati, care sa vina peste ea si s-o “imobilizeze”. In felul acesta am putut sa continui. Nu am facut asta zilnic. Am avut si perioade de doua saptamani in care nu alergam. Totusi, in aproape 4 luni, am ajuns de la 20 de etaje, la 200 in ziua in care am terminat si am ajuns la greutatea dorita.

Dezmaturile culinare aveau loc o data pe luna. In general la un restaurant dintre Otopeni sau Baneasa. Danke Bavaria era un restaurant cu specific german. Cu specialitati si bere germana, servita si in halbe de un litru. Restaurantul a fost locul perfect pentru incununarea fiecarei luni de slabit. Ciolane, T-bone, platoul cu carnati de toate felurile, snitzelul lor vienez cam cat o farfurie de pizza, servit cu “bratcartofi” si multe altele, mi-au satisfacut orice pofta pe care as fi putut-o avea in perioada anterioara, chiar si in cea urmatoare. 

Nu neg faptul ca mi-a fost pofta de dulciuri. In general aveam grija ca in acele momente sa mai introduc in meniu ceva dulce, bine-nteles cantarit si calculat, reusind totusi sa stau in limita celor 1000 de kcal. Cand era imposibil sa iasa socoteala, atunci saream calul si-mi faceam dablaua. Am mancat si 1 kg de ingheata la un moment dat, satisfacandu-mi pofta pe o luna.

Dupa doua luni ajunsesem la 82.10 kg. Slabisem 20 kg si eram alt om. Si fizic, si psihic. A trebuit sa-mi schimb o parte din haine, dar nu mi-a parut rau.

Mai departe lucrurile au mers ceva mai incet, normal de altfel, dar am continuat. Dupa prima luna mi-am stabilit si targetul. Imi propusesem sa ajung la 74 kg.

Am reusit asta pe 16 octombrie, dupa 3 luni, 3 saptamani si 4 zile, slabind in jur de 29 kg. Toate lumea imi spunea ca sunt prea slab, ca nu e ok, ca am slabit prea repede si nu e sanatos. Ca atare, mi-am facut niste analize. Nu numai ca au iesit perfecte, dar reusisem sa scad cu acidul uric sub limita superioara, lucru care nu mi se intamplase niciodata.

In toata aceasta perioada am inceput sa gatesc din ce in ce mai sanatos. Am renuntat la paine si la carne. Nu definitiv, departe de mine gandul de a deveni vegetarian, iar acest obicei mi-a ramas pana in prezent. Gatesc fara carne si nu mananc paine sau prajeli… acasa. La restaurant, nu am restrictii. Imi place in continuare sa mananc de la KFC, sunt mare amator de rata si imi place sa incerc cam orice tip de mancare. De aceea, cand plec in concedii, unul dintre cele mai importante aspecte care ma intereseaza la zona sau localitatea in care ajung, este partea culinara.

Se pare ca un efect neasteptat al unei scaderi majore in greutate, este marirea penisului. E adevarat ca doar vizual, dar dupa ce ani de zile ti-l stiai, nu mic, dar la o anumita dimensiune, iar apoi te trezesti cu vreo 2 cm in plus, zici ca l-ai apucat pe Dumnezeu de un picior. Ba chiar de amandoua. Vorba aceea cum ca “nu ti-l vezi de burta” nu e adevarata. Chiar trebuie sa ai o burta imensa ca sa nu mai vezi de ea. Deci, de vazut il vedeam, doar ca avand vreo 30 de kg in plus, evident ca si in zona inghinala se lafaia o cantitate mare de grasime, care nu facea decat sa ingroape baza penisului. Era cumva ca o burtica pe sub burta. Ei, scazand aceasta zona cu vreo 2 cm, efectul a fost absolut incredibil. As fi putut jura ca s-a infaptuit o minune, fara operatii estetice, pastile, pompe, masaje sau rugaciuni.

Garderoba a trebuit s-o schimb complet. Si o parte din pantofi, mai ales ca purtam numai pantofi sport, care erau foarte largiti de piciorusele dragute si butucanoase pe care le avusesem.

Adevarul este ca in aceste aproape patru luni m-am schimbat foarte mult, atat fizic ca si psihic. Iar schimbarile au fost de bun augur, pentru ca ceea ce a urmat nu putea anticipa nimeni, niciodata.