Ironman Barcelona a fost al 7-lea si cel mai greu de pana acum. Ironman e o competitie de triatlon pe distanta lunga si se compune din trei probe: 3.8 km inot, 180 km ciclism si 42.2 km alergare.

Un concurs memorabil, cu valuri de 3 m la inot, meduze “dragi”, vant zdravan la bicla si o alergare grea al dracu’ din diverse motive.

Concursul a avut loc in Calella, la 60 km de Barcelona. La hotel am ajuns vineri in jurul orei 15, trezit de la 3 dimineata. Oricum nu dormisem prea mult si din cauza emotiilor. Pentru ca am calatorit cu avionul am avut emotii mari pentru bicicleta. Sa ajunga si ea la destinatie, sa fie intreaga, etc. Sambata a fost o vreme superba in prima parte a zilei. Am facut o alergare dimineata devreme, o bicla inainte de pranz si ma gandeam sa testez apa mai pe dupa-masa, dupa ce lasam bicla in tranzitie. N-am mai reusit pentru ca erau deja valuri. Nu mi-am facut griji sperand ca dimineata oricum apa e mult mai linistita. Vise!

M-am trezit la 5 si m-am dus sa iau micul dejun. Pentru ca eram mai multi concurenti cazati in acest hotel, ni s-a servit micul dejun de la aceasta ora. Apoi mi-am pregatit cele necesare probei de bicla si m-am dus in tranzitie, pentru a le pune pe bicla, a verifica rotile, etc. De pe drum am simtit ca bate vantul cam tare. Cand am ajuns in tranzitie am vazut si valurile. Atunci mi-am dat seama ca exista sanse mari sa se anuleze proba de inot.

M-am intors la hotel, m-am imbracat in costumul de neopren si m-am dus la start. Lume multa, agitatie, muzica faina. Pentru ca se tinea si proba de half, au fost in total vreo 5500-6000 de concurenti, plus cei care-i insoteau. N-a durat mult si s-a anuntat scurtarea probei de inot pentru ambele probe, de la 3800 m la 900 m. Practic, trebuia sa iesim in larg 200 m, sa facem stanga pe langa o baliza, sa continuam 500 m, din nou stanga pe langa a doua baliza, apoi tot inainte pana la mal. Un fleac am zis, suparat ca au scurtat proba. Mai inotasem in mare cu valuri mari si nu-mi faceam probleme. Totusi, la start m-am pozitionat pe la coada, inotul nefiind chiar punctul meu forte. Si bine am facut. Am vazut cum se chinuiau toti concurentii sa se indeparteze de mal, din cauza valurilor mari care veneau din fata. Salvamarii dadeau ture si scoteau intr-una concurentii care se dadeau batuti sau nu mai aveau forta sa continue. Intr-un final mi-a venit si mie randul (sa iau startul😁). Am luat-o cat mai mult “pe jos”, incercand sa prind apa cat mai adanca, sa mi se sparga valurile cat mai putin in cap. Si am inceput sa inot. Prima bucata pana la baliza a fost intr-adevar un calvar. Foarte greu cu respiratul, nu iesea pe nicio parte, nici la 2, nici la 3 brate. Ai fi zis ca valul statea la panda, cum scot capul din apa, cum sa se sparga sau sa vina peste mine. Cand imi iesea, ma trezeam calare pe val cumva, dupa care ma scufundam din nou. Nu se punea problema inecatului, stiam ca ma tine costumul la suprafata, mai ales ca apa era sarata, dar aveam o teama sa nu consum prea multa energie aiurea si sa nu mai pot continua proba. Am reusit intr-un final sa ajung la prima baliza. Numai ca fericirea a tinut cam 30 de secunde deoarece am vazut prima meduza. Din aia faina, ca o floare si cam cat o minge de fotbal, cum mai vazusem si in Thassos 😂 Ma uitam intr-una in fata, sa ma asigur ca nu ma mai pup cu una, cum patisem acum vreo doua luni. N-a fost nicio problema, toate se falfaiau mai jos, sub noi, pana cand, aproape de a doua baliza fiind si incercand s-o ocolesc pe partea corecta, am simtit ceva moale in palma. O mangaiasem pe una, parinteste pe crestet. Iar ea, draga de ea, nu mi-a facut rau. I-o fi placut 🤣 Ultimii 200 m i-am inotat cu valurile venind din spate. Atunci am vazut cat de mari erau. Treceau cateodata 2-3 si nu vedeam malul de ele, sau macar poarta la care trebuia sa ajung. Apoi venea unul mai mare si ma ridica “deasupra tuturor” si vedeam din nou poarta, nu si malul. Am incercat sa inot spre poarta dar n-am avut nicio sansa. Pe mal erau aliniati vreo 30 voluntari care culegeau sportivii din apa. Cand am ajuns intr-un final la mal si am vrut sa ma ridic, m-a prins un val care tocmai se spargea, m-a rostogolit bine de cateva ori dandu-ma cu capul de nisip, de-am vazut stele verzi 😂 Iar apoi, am simtit mana lui D-zeu cum ma scoate din apa… era un voluntar, totusi. 🤣 Am fost tare fericit ca am ajuns la mal, ca am reusit sa termin proba, dar a fost horror. As fi preferat sa inot 5-6-10 mii de m, dar fara valurile alea si fara meduze. In poze se poate observa bucuria de la finalul probei si casca de inot stand asa mai intr-o parte, cum a aranja-o marea 😁 Ai zice ca-i mai asa, ca la Maramu’ 😂

La proba de ciclism nu e prea mult de povestit. Traseul relativ plat, spun organizatorii, avea 8-900 m diferenta de nivel, dar batea un vant napraznic. Acesta a si fost unul dintre motivele pentru care am tras putin mai tare. Efectiv “ma facea cu capul” suieratul acela, ore in sir. Al doilea motiv a fost faptul ca se tot formau grupuri care stateau la plasa, lucru neacceptat in triatlon, sau cel putin in acest tip de concursuri. Am avut grija mereu sa ies din ele si sa le depasesc. Existau arbitrii pe tot traseul si care ii penalizau pe o parte dintre acesti concurenti, dar nu pe toti. Al treilea moriv a fost o raceala care-mi dadea tarcoale de cateva zile si care imi daduse niste senzatii mai accentuate cu o seara inainte. Voiam sa termin cat mai repede, sa n-o lalai prea mult si asteptand sa ma vad la alergare, proba la care nu-mi faceam griji. Mi-a iesit foarte bine proba de ciclism. Sase ore si vreo doua minute in conditiile in care cam patru ore si jumatate am mers cu vantul din fata si restul cu vantul din spate, momente de care am si profitat la maxim. Pe finalul probei am simtit cum incepe sa ma usture gatul si nasul, “sa-mi arda putin” ochii, dar am sperat ca o fi totusi si de la vant.

Proba de alergare am inceput-o lejer, sperand sa o duc cu un 5:30-5:40 min/km, sa iasa un fel de antrenament (putin sub patru ore, maratonul). Dar n-a prea iesit. Starea de raceala s-a accentual si a culminat si cu o oarecare stare de indigestie. Nu au mai intrat nici gelurile, nu ca ar fi trebuit prea multe la ritmul acela, dar parca nici apa nu mai mergea. Am pornit cu soare, apoi s-a pornit ploaia, apoi iar vant din fata, apoi iar soare, de pe la km 19 mi-am dat seama ca o sa fie tot mai greu si nu mi-a ramas decat sa ma concentrez pe a aduna km cu km si a termina cursa. Mai vedeam cate un concurent “lesinat” sau intins pe margine, cu ambulanta langa el, si nu-mi doream asa ceva. Pana la urma nu mi-era rau, doar ca lucrurile nu iesisera asa cum mi-as fi dorit. Nu se poate sa-ti iasa tot timpul, oricat de bine te pregatesti. Pana la urma important e sa termini, daca nu te lupti la podium 😂

Finish-ul a fost spectaculos. Un covor rosu si luuung de vreo 150-200 m cu spectatori in stanga si dreapta, care m-au felicitat in mare fel. Atmosfera de nedescris si clasicul, deja, “Marius Alexandru, you are an Ironman” m-au impresionat din nou pana la lacrimi. L-am terminat pe al 7-lea. Pe cel mai greu de pana acum. Pe cel mai al dracu’.