Challenge Almere-Amsterdam este cel mai vechi triatlon de distantă lungă din Europa și al doilea din lume, după Kona. Traseul este plat, motiv pentru care am ales să fac aici cursa principală a anului și al doilea "Ironman" din acest an. Primul (din acest an) l-am făcut la Frankfurt, dar din cauza căldurii, cu temperaturi record pentru acea zonă, nu mi-am propus vreun personal best, ci mai degrabă m-am gândit la "supraviețuire" și la a termina fără accidentări.

Joi după-masă am plecat la aeroport. Zborul a durat aproximativ 3 ore, plus încă vreo oră până în Almere. Am ales un hotel, la recomandarea organizatorilor, care era exact lângă zona de start/finish. Din păcate a trebuit să ne târâm bicicletele după noi câteva sute de metri. Hotelul ne-a mai oferit o facilitate importantă, și anume micul dejun în dimineața concursului, de la ora 5.

Vineri ne-am montat bicicletele, am făcut o tură de test, una de alergare și ne-am confirmat înscrierea în concurs. Pe seară am luat o cină copioasă: coaste de porc și plăcintă cu mere, la un restaurant cu specific bavarez :))

Sâmbătă dimineață ne-am trezit la 4:30 și pe la 5 am coborât la masă. Deși nu mi-era foame trebuia să mănânc. Ca de obicei, înaintea unui concurs, am mâncat câteva felii de pâine cu unt și gem din fructe de pădure. Pentru ca e unul dintre puținele momente în care mănânc pâine, pot să consider că a fost și acesta un ospăț :)) La ora 6 s-a deschis tranziția, am verificat biclele, am lăsat bidoanele și ce mai era nevoie în pungile din tranziție.

Startul s-a dat din apă, la ora 7:45. Apa foarte curată, 18 grade, dar din păcate, cu alge pe alocuri. Pentru că n-am avut posibilitatea să intru în apă înainte de concurs, am luat-o mai încet până mi-am intrat în ritm. Datorită faptului ca startul se dădea pe diverse grupe, eram prins mereu din urmă de alți sportivi, mult mai buni decat mine la aceasta probă. Spre finalul primei ture am reusit să scap de toți cei viteji și mai rapizi decât mine și mă bucuram că urmează o a doua tură mai în ”liniște”. Chiar când treceam prin dreptul zonei de start/sosire, am observat puhoiul de la Middle Distance (half) cu care urma să mă întâlnesc în aproximativ 50 m. Și-am luat-o de la căpat. Alte valuri de concurenți care înotau mai bine și care căutau să mă depașească cât mai rapid. A doua tură n-am mai avut parte de liniște, a fost o înghesuială totală, în mod special la ieșirea din apă. Timpul de 1:33:55 îmi spunea ca am început bine. Am luat-o la fugă spre tranziție și mă gândeam la tot ce am de făcut.

Mi-am dat jos neoprenul, mi-am pus casca, pantofii de biclă, am băut licoarea pregatită din timp și un gel, și-am plecat spre locul în care se afla bicicleta. După ce-am luat-o de pe rastel și-am început să alerg, am constatat că cele 12 grade de afară combinate cu costumul ud vor fi un bun stimulent pentru startul probei de ciclism. Și așa a și fost. Pentru că mi-era foarte frig, iar varianta de a merge mai încet era exclusă, am tras cât a fost nevoie ca să mă încălzesc, și totodată, să mi se usuce costumul. Vântul a bătut de la început, dar parcă în prima parte a ținut cu mine. Până la km 100 am reușit să scot o medie de 32.3 km/h. Apoi a inceput distracția. Vântul parcă bătea numai din față, energia nu mai era aceeași ca la început și am lăsat-o mai moale. Pe ultimii 10 km am făcut un cool down, cu o oprire la toaletă pentru că nu mai puteam și din mers nu mă “prea ține”. Nutriția a funcționat conform asteptărilor și cât se poate de simplu. Planul era de trei geluri pe oră plus izotonic și apă la punctele de hidratare. Ca să nu-mi complic viața cu desfăcutul gelurilor, în dimineața competiției le pun pe toate (cele pentru biclă) într-un bidon și-i mai adaug niște apă. M-am obișnuit deja cu cantitatea pe care trebuie s-o iau la fiecare 20 minute. O “gură zdravănă”. Am terminat proba în 5:55:42, cu o medie de 30.36 km/h, un timp bun, chiar record personal pe această distanță. Am lăsat bicla și m-am dus să mă schimb pentru urmatoarea probă. 

Băut licoarea, luat un gel, băgat un magneziu și o pastilă de anticarcel, și-am plecat la drum. Aveam de făcut 6 ture de 7 km fiecare. Toate calculele prevesteau un timp bun, sub 11:45:00 în cazul în care scoteam 4 ore la maraton. Mă simțeam foarte bine și încercam să-mi țin în frâu tendința de a alerga ca nebunul. Totuși, mi-am dat seama după vreo 2 km că mă simt bine și-am început sa alerg la feeling, menținând totuși viteza undeva între 5:00 și 5:10 min/km. Pentru că în dreptul punctelor de hidratare trebuia să încetinesc, să iau paharul de izotonic și două pahare de apă, plus 2-3 bureți cu apă, media se păstra pe la 5:12 min/km. Planul de nutriție era la fel ca și si la biclă. Un gel la fiecare 20 min plus izotonic și apă la fiecare punct de hidratare. La această competiție ni s-au oferit geluri de la Powergel, exact ca cele pe care le folosesc și cu care sunt obișnuit, deci n-a fost nevoie sa le car de la start. Mi-am luat de două ori câte 5 geluri și totul a funcționat perfect. La finalul turei patru, km 28, mi-am zis că e momentul să am grijă să n-am vreo supriza, și pentru că eram mai mult decât “în grafic”, am alergat cum mi-a venit, fără să mă mai uit la ceas. La finalul turei cinci am constatat că pierdusem doar două secunde pe km și aveam o medie de 5:14 (min/km). Mi-am dat seama că-mi iese maratonul sub 3:45:00 și cursa sub 11:30:00, așa ca nemaiavând nicio motivație am lăsat-o spre 5:30-5:45 și le-am mulțumit celor 4-5 grupuri de suporteri care prin tot felul de metode îi încurajau pe toți participanții. Am terminat alergarea în 3:44:00, iar competiția în 11:28:06, cu o satisfacție și bucurie de nedescris. Deși simțeam că voi face o alergare bună, planul inițial a fost să scot sub 12 ore.

Poziția în clasament 66/105 la categoria de vârsta și 425/784 la general nu spun nimic, dar m-am obișnuit de când m-am apucat de sport că unicul meu adversar sunt eu. Mereu mă raportez la ceea ce fac, la rezultatele pe care le obțin. Pentru că n-am făcut sport niciodată, chiar și la școală eram scutit, sunt slabe șanse ca să ajung vreodată pe podium la vreo competiție, în care să și am o concurența reală.

Totuși, antrenamentele, ambiția și perseverența dau roade, și în ciuda faptului că lucrez multe ore zilnic, reușesc să-mi îmbunătățesc performanțele de la an la an.

Acest “Ironman” a fost al 2-lea din acest an, după Frankfurt, și al 4-lea în ultimii 2 ani… de când am învățat să înot :D

Maratonul este al 31-lea din "lunga" mea carieră de sportiv, de 4 ani.