Azi implinesc 8 anisori, de cand m-am apucat de sport. Tin minte si acum acea dimineata de 11 ianuarie 2015. Ma trezisem la ora 6, m-am uitat pe geam si am vazut cum ninge. Aveam toate scuzele din lume ca sa nu ma duc la alergat. Frig, floscaiala, riscam sa alunec si sa-mi rup tot felul de chestii, etc, etc, etc. M-am culcat inapoi dar dupa 5 minute deja ma bantuiau remuscarile. Daca din prima zi incep cu scuze, nu voi reusi sa-mi indeplinesc obiectivul stabilit. Si era unul maret, titanic, imposibil de realizat avand in vedere stilul meu de viata, fiind pana atunci inamicul numarul 1 al mersului pe jos. Voiam ca la inceputul lunii iunie sa particip la Ultrabug, 100 km in 3 zile (42km, 50km, 8km) cu vreo 3600m diferenta cumulata de nivel. M-am ridicat din pat si mi-am propus sa ma echipez si sa ies, apoi daca e chiar asa de tragic afara sa ma intorc. Nu m-am intors si am facut acea prima alergare. A fost greu. “Dupa primul kilometru am realizat ca ‘se terminase’ aerul din parc. Am lasat-o mai moale si cumva am reusit totusi sa alerg vreo 5 km. Ajuns acasa l-am sunat pe Bogdan.” Am scris un articol despre acesta experienta pe site-ul meu si va invtit sa o cititi, daca nu ati facut-o pana acum: https://www.mariusbercea.im/inceputul-prima-alergare-si...

Azi, la aceeasi ora, am refacut traseul din acea zi. Am plecat tot din fata blocului in care stateam atunci. Mi-am adus aminte imediat de emotiile si gandurile pe care le-am avut atunci, cand am alergat pentru prima data pe Nicolae Grigorescu, spre Parcul IOR, unde planuiam sa fac o tura de lac apoi sa ma intorc. Nu credeam ca voi ajunge nici macar pana la prima intersectie in alergare. Citisem foarte mult despre ce inseamna alergarea si nu am pornit tare. In felul asta am reusit sa alerg toti cei 5 km, cu cateva opriri bine-nteles (de scuipat plamanii). Cu respiratia stateam prost, nu mai alergasem niciodata. Poate doar in copilarie dar nici atunci prea mult. Renuntasem de un an la fumat, dar dupa o vechime de vreo 22 de ani. Bogdan ma sfatuise sa invat sa respir mai intai, pana sa visez la distante si viteze. L-am ascultat si rezultatele au inceput sa apara in timp.

Deoarece m-am pricopsit iar cu ceva gripa, adusa de pe alte meleaguri si nu eram azi refacut, am tras la final o tuse strasnica, exact ca in acea zi. In concluzie mi-am amintit si trait aproape toate emotiile, gandurile si senzatiile din acea dimineata de neuitat.

Alergarea mi-a schimbat viata complet. M-a ajutat sa trec (psihic) peste momentele grele, sa cunosc oameni faini si mi-a adus multe, multe bucurii. M-a determinat ca la 37 de ani sa ma inscriu la un curs de inot ca sa ma pot apuca si de triatlon. Alergarea m-a purtat prin mai toate colturile tarii si ale Europei. Am invatat sa combin concediile cu sportul. In cei 8 ani am alergat, biciclit si inotat, de capul meu sau in concursuri oficiale, in: Romania, Ungaria, Austria, Germania, Estonia, Italia, Luxemburg, Spania, Franta, Anglia, Scotia, Olanda, Suedia, Bulgaria si Grecia. Am alergat de 75 de ori distanta de maraton, de 10 ori distanta de 100 km si am terminat de 8 ori triatlonul pe distanta lunga (Ironman). Nici nu pot sa-mi imaginez cum ar fi fost viata mea, astazi, fara aceste realizari. Care ar fi fost preocuparile mele principale daca nu as fi slabit 29 kg in 2014 si daca nu as fi alergat, atunci, pe 11 ianuarie 2015.