Si-am mai alergat un maraton, cel cu numarul 70. Bucharest MARATHON, cel mai important concurs de maraton (de sosea) de la noi din tara. Desi initial imi propusesem sa alerg in 3:30, a aparut pe Facebook postarea Oanei, in care anuntau ca au nevoie de paceri, iar cel cu timpul de 3:45 mi-a facut cu ochiul. Am mai fost pacer, la Cluj (pentru 3:30), si-mi doream de multa vreme sa fiu si la Bucuresti, doar ca aici se alerga cu niste vele/steaguri pe spate, prinse intr-o vesta si ma gandeam ca sunt foarte incomode, chiar daca sunt mult mai eficiente si vizibile decat baloanele cu care mai alergasem. Pana la urma tot trebuia s-o fac si pe asta, asa ca am vorbit, am stabilit si m-am inscris 🙂

E fain sa fii pacer/pacemaker. E o forma de voluntariat prin care alegi sa alergi o cursa la un ritm constant, pentru a termina intr-un timp stabilit. Acest timp este trecut pe steagul/balonul agatat de tine si este vizibil pentru restul participantilor. Cei care isi doresc sa obtina acel timp pot alerga cu tine fara a mai avea batai de cap cu mentinerea ritmului/vitezei, etc, le oferi sfaturi celor care au nevoie si, foarte important, “stai” la povesti 😁 E fain pentru ca ajungi sa cunosti oameni noi din diverse parti ale tarii sau lumii. 

Am ajuns in zona de start cu vreo ora inainte de inceperea concursului pentru a-mi prelua “obiectul muncii”. Am facut cunostinta si cu alti paceri, alergatori pe care ii stiam doar de pe Facebook. Ionut, “colegul de suferinta” la 3:45, baiat fain si plin de viata, cu multe curse ca pacer la activ, m-a ajutat cu vesta si cu vela, iar Oana cu benzile kinesio puse pe ceafa pentru protectie, acolo unde ar fi putut sa ma jeneze vesta. Fooooarte eficiente. Multumesc, Oana, ar fi fost trist fara ele 😂  

Desi se anunta racoare la start si mai cald ulterior, pot spune ca cele 12-13 grade erau “de vara”, motiv pentru care am ales sa ma echipez in pantaloni scurti si maneca scurta. Oricum, dupa o incalzire de vreo 7-8 minute eram fleasca. Mi-am dat seama atunci ca va fi cald si ca multi vor avea probleme. 

Pe la 9:30 s-a dat startul si-a inceput distractia. Datorita temperaturii am baut apa de la primul punct de hidratare si i-am sfatuit pe cei din jurul nostru, care alergau cu noi, sa faca la fel. La fiecare punct imi faceam plinul cu apa si ma stropeam pe tot corpul. Luam cate 1-2 sticle de apa sa le mai oferim ulterior celor care alergau pe langa noi. De multe ori au fost necesare si bine primite 🙂Ideea e ca daca bei apa din pahare si nu esti obisnuit sa faci asta din mers/alergare, e posbil sa nu apuci sa bei prea multa. Din acest motiv e bine sa urmaresti daca la punctele de hidratare se ofera si acele sticle de 500ml cu apa. Sunt mult mai utile, cantitatea fiind suficienta sa si torni pe tine. La concursurile la care se ofera lichide doar in pahare, “fac mana grebla”, iau cate 4-5 si am suficient “interior-exterior” 🤪

Primii 21 km au trecut relativ repede. Eram o gasca destul de mare la 3:45, am trancanit cu alergatorii din jurul nostru, ne-am incurajat cu ceilalti paceri, cu prieteni sau alergatori cunoscuti si necunoscuti. Dupa km 21, jumatatea cursei, momentul in care “ce-a fost usor a trecut”, incepe de fapt maratonul. La acea ora soarele e sus pe cer, se alearga pe Unirii, unde deja e bine-cald si soare, in fiecare an daca nu ploua. De pe la km 24, grupul a inceput sa se tot micsoreze. Totusi am avut o gasca de vreo 5-6 cu care am alergat pana inspre km 37 cand i-am cam pierdut pe toti. La km 35 a fost un moment mai critic pentru ca toti ne asteptam sa fie un punct de hidratare, chiar daca pe harta e trecut clar ca urmatorul punct e in apropiere de km 37. Acolo multi s-au oprit sa se hidrateze. Ca de obicei, am lua vreo 2 sticle de apa si am continuat. Cred ca au ramas vreo 2 persoane cu mine care de la km 38-39 au luat-o inainte. Apoi am ramas singur, dar am mai cules cativa intarziati care alergasera initial mai tare. Pe la km 40, le-am spus celor doi care erau cu mine si care incepusera sa piarda viteza, ca e momentul sa traga de ei pt ca aveam avans de doar 25 de secude si se pot pierde foarte usor. Unul a reusit sa se motiveze si s-o ia inainte. 

Am avut o problema cu bornele kilometrice. Dupa km 19 ne-am trezit cu un avans de 1 min fata de timpul de referinta pe care trebuie sa-l respectam si care este trecut pe o bratara. Am continuat sa alerg constant si lucrurile s-au reglat pe la km 34-37. Totusi, desi la km 36, 38 si 40 aveam doar ~25 secunde avans, m-am trezit la finish cu 1:19 secunde sub timpul de 3:45. Recomandarea organizatorilor este sa terminam mai repede cu maxim 30 secunde si am mentinut acest avans, zic eu foarte bine, cu ritm constant, dar pozitionarea decalata a bornelor ne-a dat putin peste cap. Timpul final a fost de 3:43:41 si sper ca e ok,

in aceste conditii. Mi-au confirmat si alti alergatori ca bornele erau pozitionate ciudat.

A fost o cursa faina si grea pentru multi, in mod special din cauza caldurii. Am vazut foarte multi alergatori cu probleme pe final (cred ca n-am vazut niciodata atat de multi), care mergeau si care sufereau vizibil, din cauza temperaturii ridicate. 

Pentru mine, aceasta alergare a fost parte dintr-un antrenament pentru o alergare de 100 km pe care o voi face in decembrie, in Italia, care la randul ei face parte din pregatirea pentru Ultrabalaton (221 km), de la anul, unde am o restanta, ramasa de anul acesta 🙂

Oana & Gabriel Solomon, multumesc pentru experienta. Acum ca m-am obisnuit cu velele, puteti sa va bazati pe mine oricand mai aveti nevoie de paceri 🤗