Programasem acest maraton inca de anul trecut din septembrie, cand ne-am luat biletele de avion si am rezervat cazarea. Planuisem aceasta escapada cu Paul si Nae. Pentru ca tocmai ma inscrisesem la doua competitii Ironman pentru 2024, am preferat sa las inscrierea pe mai incolo. Stiam de la editia trecuta ca se gasesc locuri si prin ianuarie - februarie. Pentru cei interesati, inscrierile in competitii Ironman se pot face si in anul premergator evenimentului, solutie foarte eficienta deoarece se poate achita taxa in trei rate. In plus, aceasta optiune iti permite si o amanare de un an, in caz de nevoie, fara pret suplimentar.

Cumva am reusit sa uit complet de inscrierea la aces maraton si m-am trezit prin luna februarie ca nu mai sunt locuri. La vreo doua saptamani am primit un mail cum ca se mai suplimenteaza locurile si ca se vor redeschide inscrierile peste cateva zile. Mi-am pus tot felul de notificari si in ziua cu pricina la ora 10 am intrat pe site. Cele 100 de locuri s-au vandut aproape instant si tot n-am reusit sa prind loc. 😂. M-am sfatuit cu baietii si am stabilit sa alerg in afara concursului. Sa fac alergarea cu rucsacul in spate si sa-mi asigur apa si tot ce tine de nutritie pe traseu. Stiam de anul trecut ca sunt destule magazine, cafenele si gelaterii acolo. Nu ar fi fost corect sa beneficiez de punctele de alimentare de pe traseu din moment ce nu reusisem sa ma inscriu. Bine-nteles, nici sa iau medalie la final.

Aceasta escapada era planuita si cu degustare de bunatati culinare si mai ales viticole. Se stie ca aceasta zona este renumita pentru vinurile pe care le produce. Totusi, am sa ma rezum la povestea maratonului si am incerc sa revin cu un alt articol despre bunatatile care ne-au incantat zilel acestea.

Am zburat la Milano - Bergamo sambata dimineata. Inchiriasem o masina dar locul de preluare era la vreo 8 km de aeroport. Desi aveam transport asigurat pana acolo, dar pe care trebuia sa asteptam, am preferat sa luam un taxi ca sa ajungem mai repede. Taximentristul nu era din Bergamo, ci din Milano, si habar n-aveam unde trebuie sa ne duca, desi ii dadusem adresa exacta. S-a sfatuit cu ceilalti taximetristi care i-au explicat traseul, dar tot nu era lamurit. L-a mai sunat apoi de pe drum pe unul dintre colegii lui, au palavragit ei asa sonor cum le place sa vorbeasca, iar discutia s-a terminat cu "Non sono hadicapato" 😂 Pana la urma, l-am lamurit noi pe unde sa o ia, folosindu-ne de Google Maps. Nu ca n-avea si el Waze si introdusese adresa, dar era mai diliu se pare 🤭

Am ajuns intr-un final unde trebuia, am luat masina si ne-am inceput calatoria. Am facut un ocol prin Modena si am vizitat o expozitie dedicata otetului balsmic produs de Acetaia Malpighi, o companiue renumita in productia traditionala de otet balsamic, cu o traditie de la 1850. Am trecut si prin Mantova, de unde, dupa un carboloading mai aticpic 😁, ne-am continuat drumul catre Riva del Garda. Aici oamenii normali si care au fost in stare sa se inscrie in concurs si-au ridicat kitul de concurs 😂. A fost o senzatie tare neplacuta sa fiu acolo si sa nu-mi ridic kitul. Cred ca e prima data ca mi se intampla asta. Dupa o zi lunga, ne-am dus in sfarsit la Malcesine, unde eram cazati si unde avea sa aiba loc finishul maratonului. Daca anul trecut ne-am cazat in Limone sul Gardam, acolo unde este startul maratonului, anul acesta ne-am cazat la finish. Cumva e mult mai comod ca dupa maraton sa te duci la cazare, si nu in port, sa astepti un ferry sa treci lacul 😂

N-am pierdut prea mult timp cu cazarea si ne-am dus in port sa vedem care era treaba cu traversatul lacului in dimineata urmatoare, catre punctul de start al maratonului. Aici urma sa mi se adevereasca o banuiala cam trista. Organizatorii puneau la dispozitie transfer din Malcesine in Limone, dar doar pentru concurenti si era necesar numarul de concurs ca sa te poti urca pe ferry. Prima cursa regulata era la 9:05, prea tarziu. No, dupa o pizza, un pahar de vin si multe solutii aberante, imposibile sau prea costisitoare, am ajuns la concluzia ca nu am cum sa ajung la linia de start. Cel putin nu la ora 9, cand avea loc startul maratonului. Si atunci am reconfigurat traseul, la propriu, si am ales o varianta mult mai interesanta. 

Ne-am trezit dimineata la 6 si ne-am apucat de pregatiri. Baietii au plecat la ora 7:15 in port, sa traverseze lacul. La 7:30, pregatit psihic, echipat, ferchezuit, cu patru flaskuri de lichide si niste batoane in rucsac, niste focaccia (in caz ca mi se face foame 😁), GoPro-ul si 2 baterii de rezerva, am coborat in strada si mi-am inceput aventura. Am ales sa alerg din Malcesine pana in Riva del Garda, 22 km, iar acolo sa ma intalnescu cu baietii la km 10 al maratonului si sa continuam impreuna inca 32 km. In total sa alerg 54 km, sau cat o da Al’ Batran.

Am pornit plin de energie, bucuros ca pana la urma lucrurile nu au iesit cum planuisem. Alergam pe partea estica a lacului, cand pe drum, cand pe pista de biciclete, cand pe traseul pietonal de langa lac. Atmosfera era una fascinanta. Pasarelele cantau, mirosul florilor ma invaluia din toate partile, admiram muntii cu varfurile imbracate zapada si valurile care se spargeau de mal. Am intalnit multi alergatori care-si faceau alergarea de dimineata. Ne salutam sau ne zambeam, era un feeling tare placut. Am traversat mai multe tunele, nu prea lungi si luminate, iar masinile nu mi-au facut probleme. Practic, alergam pe ultima partiune a traseului de maraton, dar inca circulatia nu era oprita la acea ora. Am intalnit si foarte multi ciclisti sau grupuri de ciclisti in tuturi organizate. 

Pot sa zic ca primii 16 km au trecut atat de repede ca nici nu i-am simtit. Uitasem si de nutritie, si de hidratare, dar nici nu avusesem nevoie. Carboloadingul si hidratarea din ziua anterioara, felia strasnica de panetone servita dimineata si vremea perfecta pentru alergare (de pana atunci) fusesera suficiente. Din acest moment am inceput sa mananc cate un baton pe ora si sa beau lichide din ce in ce mai mult. Temperatura incepea sa creasca, iar traseul era deja in soare. Un soare care avea sa bata strasnic. 

La km 20 eram in Riva del Grada, intr-o piata unde planuisem sa fac jonctiunea cu baietii. Mi-am cumparat apa de la un chiosc de inghetata, am baut, m-am stropit bine si am umplut flaskurile golite pana atunci. N-am avut stare sa-i astept pe baieti si am continuat sa alerg. A fost putin dificil pentru ca trebuia sa ocolesc traseul delimitat al maratonului, si cateodata sa o iau pe stradute paralele ca sa nu-i deranjez pe concurenti. De la iesirea din localitate lucrurile au devenit mai simple. Am alergat pe trotuar sau pe partea dreapta a drumului, concurentii alergand pe stanga. Dupa 2 km, in cel mai lung tunel de pe traseu, i-am intalnit in sfarsit pe baieti. 

Am continuat apoi, din nou, prin Riva del Garda. Punctele de alimentare le ocoleam cat se putea de mult pentru ca voluntarii voiau sa-mi ofere de toate, iar eu trebuia sa-i refuz 😂 Nu pot sa zic ca am suferit prea tare din cauza caldurii, dar nici nu pot sa zic ca nu era tentant cand ii vedeam pe baieti cum se stropesc cu apa 🤪 Ne-am continuat traseul catre Arco, km 21 al traseului (km 33 pentru mine), printre munti si vii. La un moment dat ma apucase cantatul si i-am tras o cantare lui Nae. Clasicul csárdás "Kis kút, kerekes kút" 😂 Dupa Arco, ne-am intalnit si cu Adriana, de la Seven Sport Club (clubul nostru de triatlon, de suflet) si am continuat impreuna. Era deja "bine cald", soarele ne mangaia cu toata puterea lui. Desi imi adusesem crema de soare, iar baietii cumparasera si ei, am reusit sa uit sa ma dau. Dar nu-i bai, nu era prima data. Si sigur nici ultima 😂

La un moment dat am luat-o putin in fata ca sa pot filma ceva. Faptul ca am marit ritmul mi-a dat o pofta de alergare de nedescris. L-am sunat pe Paul si l-am anuntat ca o iau nitel inainte, mai ales ca eram cu lichidele pe terminate. Trebuia sa gasesc o sursa de apa si nu voiam ca ei sa stea dupa mine. Si dus am fost 🤭 Am alergat cu pofat, si mai multa, de ziceai ca la km 36 abia "m-am incalzit". La km 40 eram din nou pe traseul de langa lac. Mi-era deja foarte cald si speram sa gasesc apa cat mai urgent. La un moment dat am vazut o alergatoare cum se racoreste la un dus de pe plaja. Am asteptat sa-si termine distractia. Apoi, m-am udat bine pe tot bratul stang, apoi pe cel drept, apoi pe fata... apoi m-am bagat cu totul sub dus 😂 A fost absolut de vis. Orgasmic chiar 🤪

La km 41 m-am oprit la o Gelaterie si mi-am luat 4 sticle de apa. Mi-am preparat izotonic, am baut, m-am mai udat. Nu stiu cat am stat exact, dar baietii inca nu ma ajunsesera. M-am hotarat sa continui singur inca cativa km apoi sa ma intorc si sa continuam impreuna. Dupa inca un kilometru, am mai facut o oprire rapida si mi-am schimbat tricoul si viziera cu unele uscate pe care le aveam la mine. In continuare traseul era cel pe care alergasem de dimineata. Pe aceasta portiune, fiind la baza muntilor, nu era chiar atat de mult soare. In plus se travereaza vreo 7-8 tunele, mai lungi sau mai scurte. Din cand in cand, pe drum mai trecea cate o ambulanta. Din pacate, canicula si-a spus cuvantul si au fost mai multi concurenti care au avut probleme. Am intlanit cel putin 5 concurenti care erau sub ingrijiri medicale, in ambulanta sau langa. 

Km 50 m-a prins "stand" la taclale la telefon. Alergam si trancaneam ca o țață. Apoi am continuat palavrangind sau incurajand cate un concurent pe care-l ajungeam din urma. La km 52 mai avea 2 km pana la finish si am facut calea intoarsa. Am filmat pe intoarcere mai mult, mai ales ca am observat reactia concurentilor in momentul in care observau camera. Chiar daca le era greu, cand vedeau camera zambeau si se inveseleau, facand tot felul de scheme sau gesturi. Am continuat sa-i incurajez in acest fel pana am m-am intalnit cu baietii.

Am continuat apoi impreuna si am trait la maxim ultimii 500m. Pe aceasta portiune era plin de oameni care incurajau alergatorii, strigandu-i pe nume (era trecut pe numarul de concurs). Am trecut linia de finish in extaz. Baietii au scos timpul propus, iar eu reusisem sa alerg 57 km. De fapt au fost 58 si ceva, dar uitasem sa mai pornesc ceasul dupa una dintre opriri 🤭

A fost tare fain. Atmosfera, peisajul, alergarea... Mi-au iesit toate foarte bine, din nou, pe o alergare mai lunga si mai ales neplanificata. Acest lucru ma face sa cred ca anul acesta va fi bine la Balaton, adica peste doua saptamani. 

Am baut in total cam 8 litri de lichide si am mancat 5 batoane Powerbar. Am luat cate doua pastile cu saruri la fiecare ora, dupa primele doua ore, si un magneziu. Focaccia am carat-o degeaba, dar am mancat-o dupa ce am terminat alergarea.

Dupa concurs au urmat niste destrabalari culinare memorabile despre care sper sa am timp sa fac o postare 😁