Sambata m-am simtit din nou copil. Desi, nici atunci nu cred ca m-am destrabalat atat in noroi cat am reusit sambata, cand am participat la Semimaraton Intersport Brasov. Si cel mai important, nu m-a certat nimeni dupa aceea si nici nu mi-am luat vreo scatoalca, asa cum s-ar fi intamplat acum 35-40 de ani 🤪

Pentru ca am programul foarte incarcat, mi-am planuit aceasta deplasare intr-o singura zi. Am plecat din Bucuresti dimineata la ora 7 si m-am intors in aceeasi zi, pe la 21:15. La ora 10:15 eram in parcarea de pe George Baritiu, in apropierea Liceului Andrei Saguna, din Brasov. M-am dus sa-mi iau kitul si numarul de concurs, m-am intalnit cu Cipri si-am stat la o barfa dupa care m-am intors la masina sa ma echipez. Vremea a fost tare ciudata. Am plecat pe ploaie si am ajuns pe soare. Noroc ca-mi luasem o gramada de haine de alergare cu mine, pentru orice eventualitate.

In zona de start, multa lume, agitatie, ca de obicei, toata lumea asteptand cu emotie si nerabdare startul. Planuisem sa alerg impreuna cu Ciprian, fost coleg de scoala, banca, pahar, gratare, poker etc. Acum am ajuns si parteneri de alergare. S-a apucat de alergat acum vreun an si jumate, dar doar pe banda, ca sa-l ajute la slabit. A avut si el parte de un soc al 100+ kilogramelor si s-a hotarat sa faca ceva. A schimbat stilul de viata, s-a apucat de sport si a reusit sa slabeasca. A iesit la alergat pe la inceputul anului, atunci cand sotia lui era pe finalul unei provocari mai speciale. 100 de zile de alergare de la 6 dimineata (zile lucratoare, cu pauza in weekend), organizat de Fitness Tribe din Sfantu Gheorghe. Apoi nu s-a mai oprit. A inceput mai intai provocarea de 21 zile, apoi a continuat cu cea de 100 zile. Intre timp, datorita faptului ca alergase un an pe banda, a avut o evolutie fantastica. Si uite asa am ajuns sa mergem impreuna la concursuri. 

3,2,1 si Start! Nici n-am pornit bine ca am inceput sa urcam. Mai domol asa, vreo 2.5 km, pana am scapat de asfalt si am trecut pe forestier. Aici era o gasca faina care incuraja concurentii. Multumesc, Amalia.🙂 La inceput, putin noroi, apoi am trecut pe zapada. O zapada ca-n povesti, care a tinut pana cu vreo 6 km inainte de final. Am tot urcat, mai domol, mai in alergare pana la km 8-9. Drum forestier cu urme in zapada de la ceva vehicul. Am alergat insiruiti in doua coloane, pe acele urme. Zapada avea vreo 40 cm, asa ca, sa depasesti insemna sa o iei prin zapada si era cam dificil 😁 Cipri nu mai alergase traseuri montane si era tentat sa dea tot ce poate. A trebuit sa-l tot temperez. Nu stiu daca nu l-am franat prea mult, pentru ca la final inca avea destula energie 😂 Am trancanit intre noi, cu lumea, ne-am minunat de peisaj. Era soare, nu era frig, chiar prea cald pe alocuri. Peisajul absolut superb. N-am prea vazut iarna in ultima perioada, iar prin zapada nu tin minte sa fi alergat in ultima vreme. Si sigur nu in padure sau pe munte. 

La km 8.5 am ajuns in cel mai inalt punct al traseului. Mai departe am luat-o pe o poteca si am inceput coborarea. Daca pana aici avusesem drum forestier cu urme pe care sa alergam, va dati seama cum putea fi o poteca prin padure. De aici lucrurile au fost nitel complicate vreo 2 km. Pe anumite zone cu coborari mai abrupte, aderenta era egala cu 0 si trebuia sa ne tinem de copaci, crengi, pietre si ce mai gaseam. Totusi, pericolul era unul minor, nu se punea problema de riscat viata. Mai mult era acea teama de a nu aluneca si na, sa faci o entorsa, sa te lovesti. Eu aveam si un stres suplimentar, fiind inainte cu trei saptamani de evenimentul anului pentru mine. Mi-au si spus niste prieteni ca ma mananca sa merg la montane inainte de Balaton, dar chiar imi doream sa particip la acest concurs. Au fost doua zone mai periculoase, cu niste coborari mai lungi, care se transformasera in derdelus. Acolo organizatorii au montat niste corzi de care sa ne tinem in timpul coborarii. A fost interesant, o experienta memorabila as zice. In mod special pentru cei ca mine, care nu sunt "frati cu codrul" 🤣

Mi-a placut foarte mult atitudinea concurentilor, care se ajutau intre ei, iti intindeau o mana sau iti dadeau un sfat util cum sa treci peste obstacol. Am apreciat rabdarea in momentele in care se trecea mai greu in anumite portiuni alunecoase si/sau periculoase. Spun asta pentru ca la ultimele concursuri montane la care am am participat acum doi ani, am mai vazut situatii aiurea. Am tot coborat pana la km 14 (cred ca Saua Tampei) de unde a inceput o noroiala in toata regula, pe o coborare zdravana pana la bariera din Racadau, km 15. De aici noroiala a fost si mai strasnica, in mare parte cu alergare direct prin apa cu noroi si zapada topita. De vis. De multa vreme renuntasem deja sa ma mai feresc de apa. Dupa ce te uzi o data, nu mai are rost sa incerci sa faci ceva in acest sens. Din fericire nu era frig si chiar daca apa era "putin" mai rece, nu era o problema. Nu ne-au inghetat picioarele, chiar daca suna incredibil. E cam greu sa-ti inghete in timp ce alergi, mai ales daca sunt 8-9 grade afara. E adevarat ca depinde si de echipament, in mod special de pantofii de alergare (Hoka Evo Speedgoat in cazul meu si Hoka Speedgoat 5 in cazul lui Cipri) si sosete, ca sa nu retina apa ci sa o elimine... in masura in care e posibil 😂

Si uite asa, inca aproape 5 km ne-am distrat alergand in noroi, mocirla si apa, fara sa ne pese. N-as putea descrie in cuvinte senzatia de placere pe care am avut-o 😂 E bucuria copilului care vede o balta cu apa si noroi, se duce in mijlocul ei si incepe sa topaie, cum vazusem acum cateva saptamani in parc. I-am spus atunci prietenei mele cat de mult il invidiez. La intrebarea ce ma opreste sa fac si eu asta, raspunsul a venit prompt: "Nu are cine sa-mi spele apoi pantofii" 😂 Acum, pentru ca oricum nu exista alta varianta, topaiala in noroi era dusa la rang de arta. Parca alegeam cele mai "belea" locuri prin care sa trecem si ne distram facand asta. Si n-am fost singurii, i-am fazut si pe altii distrandu-se. 😁 Pe la km 17, la treptele lui Gabony, ne-am oprit sa facem o poza cu Brasovul. Mai departe, noroi si piatra, iar apoi pe ultimii 2.5 km, urcare. Din aceea care-ti da la temelie. Bine-nteles daca nu esti obisnuit cu alergarea montana. Ne-am tarat pe aici un sir indian de alergareti si dupa fiecare cotitura ne intrebam cat mai urcam, ca imediat se face distanta si noi tot urcam in loc sa coboram 🤪

Dar a dat cel de sus sa vina si coborarea. Vreo 600 de metri pe asfalt si trepte cu o inclinatie generoasa in care picioarele mergeau singure, pana ne-am trezit direct in Piata Unirii, punctul de start si sosire. Multa lume pe stanga si dreapta drumului, cu vreo 200 de metri deja inainte de poarta de sosire, care ne felicita si aplauda. Am trecut linia de sosire si ne-am primit meritatele medalii, ne-am felicitat, am facut poze. Ne-a felicitat si un caine care parea sa fie al celor de la Salvamont. Multa harmalaie si veselie si acum. 

A fost o cursa tare faina in care a dominat veselia si starea de bine. M-am intalnit cu multi prieteni pe care i-am cunoscut in alergare sau care ma urmaresc pe Facebook, o parte din gasca de la Fitness Tribe - Sepsiszentgyörgy / Sf. Gheorghe,  colegi din grupul Share your run, Gabriella, Mihnea, Csilla, Codruta si multi altii. Organizatorilor nu pot sa le zic decat sa o tina tot asa. Si ca pe viitor mai vreau mocirla, ca-i tare fain 😁