E deja sambata, ora 6:30 (dimineata). Nu pot sa dorm. Sunt plin de cafeina, ca deh, nu voiam sa adorm in alergare. Stau in pat si parca totul a fost un vis. Cum naiba s-a terminat asa de repede? Acum 24 ore ieseam pe usa, increzator, plin de emotie si nerabdator sa iau startul. 

***

[Cu 24 ore inainte]

Stau in pat si recapitulez tot. Strategia, nutritia, hidratarea, planul cu masaj la fiecare 42 km, totul. Imi tot spun ca orice se intampla, daca nu sunt accidentat sau sa am probleme de sanatate, nu trebuie sa renunt. O sa ma opresc, o sa analizez, o sa caut solutii. Toate cele necesare sunt aranjate in patru ladite, sa le am la indemana. Plus vreo 2 genti cu orice e posibil sa mai am nevoie. Banchetele din spatele masinii sunt rabatate. Mi-am si pregatit un fel de pat unde sa-mi fac masaj dupa fiecare maraton. Totul e pregatit. 

Ii aud pe baieti in cealalta camera S-au trezit si ei si se pregatesc. Gheo a venit cu mine, prieten de cand am terminat liceul. Attila e un prieten din copilarie, cu care am petrecut majoritatea vacantelor in Satu Mare. E mutat de vreo 20 de ani in Budapesta, dar vine sa ma ajute. A fost si anul trecut. Amandoi au fost.

Timpul trece repede. Facem ultimele pregatiri. Punem biclele pe masina, boarfele inauntru. Suntem putin in intarziere dar nu e problema. Startul e aproape. Nu parcam in zona de start pentru ca stiu de anul trecut ca e mega aglomerat. E un Tesco in apropiere, la vreo 200 m unde ne-au recomandat si organizatorii sa parcam. Lasam masina si ne indreptam in graba spre zona de start.

Ma intalnesc cu Tihamér, un amic intr-ale alergarii din Sfantu Gheorghe. Am mai alergat cu el anul trecut 50 km acolo in zona. Baiat fain, bun alergator. Planuisem sa plecam impreuna si apoi sa ne vedem fiecare de drumul lui pentru ca aveam strategii diferite cu opririle. Ne pozitionam in zona de start, la coada. Amandoi avem mari emotii. Mai era cu noi un tip din Miercurea Ciuc, parca, nu-mi amintesc numele lui. Tihamér filmeaza pentru canalul lui de Youtube. Nu trece mult si se aude melodia care mi-a dat fiori si anul trecut. AC/DC - "Hells Bells". Ca sa mai creasca dramatismul momentului, crainicul mai zice vreo doua vorbe care sa ne bage in draci. Vorbeste de pregatirea  si sacrificiile pe care le-am facut pentru a ajunge acolo. Ca vom lua startul pe acest drum, ca va fi bine si ca vom ajunge la capat. Mi se face pielea de gaina, ochii mi se umezesc de emotie. Simt cum imi bate inima in piept. Urmeaza numaratoare inversa si pornim.

***

[Sambata dimineata]

Ma uit pe geam si tot nu-mi vine sa cred. Trebuia sa fiu acum undeva in partea estica a lacului. Sa mai am vreo 50 de km. Sa fiu rupt de oboseala dar fericit ca inca pot continua. Dar eu nu sunt acolo. Sunt "acasa", si ma uit pe geam. Si nu-mi pot explica ce s-a intamplat.

***

Primii kilometri trec repede. Povestim, Tihamér mai filmeaza pentru vlog, admiram peisajul. Alergam pe o pista de biciclete aflata chiar langa o sosea unde trec masini claxonand si incurajandu-ne. Respectam planurile de nutritie, ne hidratam, totul e zen. Pe la km 15 trecem pe langa Gilles (Francoise Gilles Pallaruelo), un veteran al acestui concurs. L-a terminat de 15 ori si ureaza a 16-a oara. Tihamér schimba doua vorbe cu el pentru vlog si ne continuam drumul. La km 20 imi schimb tricoul, e deja destul de cald. Attila ma intreaba la fiecare punct cand sa porneasca cu biclicleta pe langa mine. Momentan nu e nevoie. Povestesc cu Tihamér, am un flask la mine pe care il tot schimb la fiecare 10 km. baietii sunt acolo si ma ajuta. Stabilim sa porneasca de la km 40 dupa ce ma voi opri pentru vreo 20-30 min sa manac si sa fac un masaj in masina. 

Tranca - tranca, timpul trece, kilometri se aduna si ne trezim la km 40. Deja e foarte cald. Chiar daca temperatura la umbra o fi fost de vreo 20 de grade, la soare lucrurile stau cu totul altfel. Mai ales in alergare. La km 40 trecem printr-o crama. Aici ni se ofera si mancare gatita, dar inainte de intrarea in crama. Stabilim sa ne oprim dupa iesire. Attila ne ia mancarea si ne asteapta in partea cealalta. De aici am crezut ca ne despratim, ca vom continua singur (ma refer la Tihamér). Pentru ca masina era parcata undeva dupa crama, mai la umbra, am stabilit sa treaca pe "la mine", dupa ce termina pauza, si vom vedea atunci. 

Ajung la masina, ma bag la masaj si incep sa mananc. Vorbesc si cu Miky la telefon, cu Paul, ma laud ca sunt bine. Apare si Tihamér cand era aproape gata programul de masaj si realizez ca n-am ce s-o mai ard. Ma asteapta sa ies si sa ma incalt, apoi pornim mai departe impreuna. Ne simtim bine, popasul la umbra ne-a mai racorit, iar in continuare avem o zona ferita de soare si alergam la umbra.

***

[Sambata dimineata]

Aud galagie in camera cealalta. S-au trezit baietii si stabilim sa mergem sa luam micul dejun undeva. Mai schimbam niste impresii. Inca am in cap ideea ca nu aveam ce face, ca nu mi-a placut alergarea de noaptea. Imi parea extrem de rau si eram foarte dezamagit. Nu atat pentru nereusita ci pentru efortul si sacrificiile depuse pentru a ajunge din nou aici. Ne ducem in centrul oraselului la o teresa faina si comanda mancarea. Multa mancare. Mi-era o foaemeee... Primesc un mesaj de la Tihamér ca e la km 178. Era un raspuns intarziat pentru ca eu ii scrisesem pe la ora 12 noaptea. Ii felicit si-i urez bafta in continuare. Macar el sa termine daca a ajuns pana acolo.

***

Pe la km 50 avem mai multe urcari prin niste localitati mici si cochete. Un fel de "la tara" dar altfel, asa cum e in vestul Europei. Ne e mai greu acum, dar avem grija sa o luam la pas pe urcari si sa alergam in rest. Trancanim in 3 sau 4, cu Attila si cu Orsi, insotitoarea lui Tihamér, pe bicla. Stiam ca de aici urma sa fie tot mai greu. Dupa ca am coborat tot ce am urcat, a urmat o linie dreapta interminabila, in mare parte la soare. Daca pana acum drumul ne-a deviat si indepartat de lac, acum am revenit langa el. 55, 60, 65, kilometri trec greu, e cald si nu udam intr-una. Incerca si reusim sa mentinem un ritm constant, undeva intre 6:30 si 7 min/km. Ne udam din plin la punctele de alimentare. De pe la km 30 cand am descoperit Haribo, profit la fiecare punct. Zici ca n-am mancat in viata mea 🤪

La km 69, dupa ce tocmai trecusem de un punct de alimemtare unde m-am racorit bine cu apa, interior-exterior, si pentru ca aveam o zona de umbra, ne palise cumva o stare de veselie. Tihamér canta nu stiu ce melodie se mai auzeau in boxele din departare. Apoi m-a apucat pe mine 😂 Si i-am cantat “Metal az ész” de la Pokolgép, o melodie rock din tineretile mele petrecute in Sfantu Gheorghe 🤪 A fost o surpriza asa de mare ca m-a pus apoi sa mai cant o data, sa ma si filmeze 😂 A fost un moment fain, ca multe altele, dar apoi am dat iar de soare si ne-a stricat distractia.

Calculam orele pana cand soarele trebuie sa mai scada in intensitate. "Mai sunt 3 ore", "mai sunt 2", "mai e vreo ora". Ajugem la km 73, un punct mai important cu mancare gatita. Tihamér planuieste sa faca aici o pauza mai lunga. Pentru mine e prea devreme. Ne despartim, merg mai departe singur. Respect planul de acasa. Stabilim sa-l astept la km 86 unde era randul meu sa ma opresc.

***

[Sambata seara]

N-am reusit sa dorm nimic in cursul zilei. Attila a plecat acasa, am ramas cu Gheo. El a reusit sa doarma. Spre seara iesim sa mancam ceva si ne plimbam pe faleza. Facem glume, pot sa rad. Sunt impacat cu faptul ca m-am oprit. Imi spun mereu cat de mult nu mi-a placut. Dar sunt dezamagit ca nu am putut sa continui. Oare asta sa fie limita mea? 12-14 ore? 100 - 120 km? Ironman?

***

Am alergat vreo 2-3 km la umbra, printr-o padurice. Apoi am iesit in soare, din nou. E foarte cald. Ma stropesc si degeaba. Mai merg, mai alerg, e greu. Intre km 75 si 80 a fost cel mai naspa. Apoi soarele s-a mai domolit, am mai avut portiuni cu umbra si mi-am revenit. Am inceput sa alerg tot mai mult si mai repede. M-am intalnit cu un alergator din Romania. Ne-am salutat si bucurat sa ne vedem. Apoi am luat-o inainte. L-am ajuns din urma pe Gilles si am trancanit nitel cu el. I-am zis ca terminam impreuna, ca ma iau dupa el, doar ca mai in fata sau mai in spate, in functie de opririle mele.

Ajung la km 86 si ma bag in masina. Mancare, bautura, masaj, trai pe vatrai cu s-ar zice. Mai vorbesc cu Miky si cu Paul la telefon. Totul e in regula. Fac doua programe de masaj ca sa-l astept pe Tihamér. Pe final ii scriu sa vad unde e si ma bucur sa aflu ca e la vreun kilometru in spate. Pana sa ma echipez apare si el impreuna cu Orsi. Profit de oprire si schimb pantofii de alrgare. Ma pornesc greu dupa oprirea asta, dar ma pornesc. Racorit in mod special. 

***

[Duminica dimineata]

Azi noapte am reusit sa dorm. Prima noapte dormita complet din ultima saptamana. Desi imi luasem liber inainte de concurs, am avut mari probleme cu somnul. In ultimele doua zile m-au stresat si probleme cu unul dintre servere. Am dormit putin si prost in fiecare noapte inainte de concurs, dar nu dau vina pe asta. Obosit am fost si anul trecut, dar mult mai obosit. Acum n-am fost chiar in halul acela. Iar in noaptea dinaintea concursului am dormit vreo 5 ore jumate, cel mai mult din ultima saptamana. O fi fost ceva in subconstient pentru ca nu ma gandeam la concurs si la absolut orice cand ma puneam in pat si incercam sa adorm. In sfarsit, noaptea asta am dormit si m-am odihnit cat de cat. Suntem pe drum deja, spre Satu Mare unde planuiesc sa ma vad cu bunica mea de 94 de si cu sora mea. De dimineata am facut o alergare usoara de ~ 5 km impreuna cu Gheo pe bicla. M-am simtit bine.

***

Desi am pornit tare bine de la ultimul punct de alimentare, din pacate pe la km 88 Tihamér are o problema cu o basica la picior si nu mai poate alerga. Orsi e undeva mai in spate si trebuie sa o astepte. Imi spune sa o iau inainte. Adevarul e ca aveam pofta de alergat, mai ales ca ma racorisem cat m-am oprit, si nu mai voiam sa pierd vremea, voiam sa profit de acea stare. In plus, el avea opriri scurte si dese, eu mai putine dar mult mai lungi. Am luat-o inainte si am inceput sa alerg tot mai tare. Ma gandeam ca in felul acesta la urmatoare oprire mai lunga ma poate ajunge si vom continua impreuna, cel putin inca o perioada, apoi vedem.

Trancaneam cu Attila, era racoare. La un moment dat am simtit niste furnicaturi pe picioare. M-am panicat putin crezand ca e vorba de ce-mi spuese Mariana, de niste probleme pe care le pot produce acele jambiere pe care eu am preferat sa le port. Nu mica mi-a fost mirarea cand m-am oprit si am vazut cum vreo 10 tantari se infruptau din mine 😂 Vreo 45 minute au fost un bun stimulent pentru a alerga. Saracul Attia a suferit cel mai mult pe bicicleta, dar am trecut cu bine si de asta. 

Am trecut defiland la km 100, acolo unde m-am oprit anul trecut si eram sigur ca acum nu mi se mai poate intmpla nimic. Peisajul devenea tot mai spectaculos odata cu apusul soarelui. In ultimii 5 km am putut sa-l privim si sa ne bucuram de el. Alergam foarte bine in continuare. L-am ajuns din nou din urma pe Gilles. Iar am trancanit putin, ne-am urat bafta si m-am dus mai departe.

***

[Luni dimineata]

Ultima noapte am petrecut-o in Satu Mare. Am dormit asa si-asa, au inceput sa ma bantuie remuscarile. Ce puteam face, cum puteam face altfel? Imi parea foarte rau si pentru Tihamér care a trebui sa se opreasca la km 190. Daca stabileam cu el sa ne sincronizam cumva opririle pana la final, daca stiam ce va urma si sa-mi stapanesc dorinta de a alerga atunci cand s-a oprit sa-si rezolve problema de la picior, cred ca altfel ar fi decurs lucrurile. Am trecut prin Oradea unde avea Gheo ceva treaba, apoi am luat-o spre Sfantu Gheorghe.

***

Jumatatea cursei era la km 105-106. Am ajus aici cu un moral bun si in forma. Era deja mai racorica si am profitat de ocazie sa-mi schimb toate hainele de pe mine. Am facut si o vizita la toaleta. Gheo isi luase o pizza si m-am infruptat dintr-o bucata de margine care mi-a picat foarte bine si am plecat mai departe. Dupa vreo 500 m mi-era gandul numai la margini de pizza. L-am sunta pe Gheo de i-am dat indicatii clare: sa nu le manance sau arunce!

De la punctul anterior am plecat in bezna. Initial singur apoi cand a venit Attila l-am rugat sa-mi aduca un energizant pentru ca oboseala si bezna in care alergasem mi-au dat o stare de somnolenta. Mi-a facut bine pentru ca am scapat de somn, dar incet, incet a aparut o stare ciudata. Incepuse sa ma enerveze acel intuneric. In unele locuri era bezna sa o tai cu cutitul, in altele mai era cate un stalp. Desi avea frontale amandoi, vedeam pe unde calc, dar nimic in rest.

De aici, sincer, lucrurile mi le aduc aminte cam anapoda. Ne-am oprit la un moment dat si am mai facut un masaj dar care nu a mai avut efect. Attila a avut o problema cu toaletele si am ramas mai multa vreme singur. Si atunci au inceput gandurile! Sa ne intelegem, nu mi-era frica si nici nu eram singur cuc. Mai depaseam cate un alegator sau eram depasit. Alergam oarecum prin niste localitati mai mici dar deloc animate in aceasta perioada si mai mult in bezna. Rareori vedeam zone luminate. 

De la acel poapas si pana m-am oprti au trecut cam o ora si 30 minute, din care jumatate am alergat, iar cealalata efectiv refuzam sa mai alerg. Imi intrase in cap ideea ca nu-mi place. Am dezbatut cu Miky la telefon si cu Attila. Desi incercam sa fiu rational si obiectiv, toate argumentele ma duceau in directia abandonului. 

***

[Marti]

Am ajuns acasa seara tarziu, dupa ora 23. L-am lasat pe Gheo in Sfantu Gheorghe, am luat o pauza de barfa la Cipri si apoi am plecat mai departe la Bucuresti. Azi desi nu-mi ardea, simteam ca trebuie sa scriu ceva pe Facebook. Ma laudasem luni de zile ca ma pregatesc pentru asta si oamenii ma sustinusera, ma incurajasera mereu. La acel moment eram setat in continuare pe faptul ca nu mi-a placut sa alerg noaptea in bezna si ca singura sansa ar fi fost daca m-as fi inteles cu Tihamér sa facem echipa, cap - coada, sa ne intelegem cumva cu opririle.

***

Am ajuns la un punct de alimtare intermediar la km 125. Ma pun jos pe o banca si iau hotararea. Ii dau mesaj lui Gheo sa vina aici, ii dau share location, nu-i spun de ce. Mai dezbat cu Attila pana ajunge Gheo, dar degeaba. Cand ajunge si ne apucam sa punem boarfele in masina (bilca si bagajele de pe ea), apare si Tihamér, bucuros ca m-a ajuns si ca poate alergam impreuna. Ii dau vesetea si-l vad destul de afectat. Incerca sa-l incurajez, ii spun ca asta e situatia in cazul meu, nu reuseste sa ma convinga. Orsi ma intreaba daca printr-o minune n-am niste manusi, Ii inghetasera mainile pe bicla. Aveam. Aveam de toate. I-am lasat si un rand de haine de ciclism mai groase.

Ne urcam in masina si plecam. Opresc ceasul chiar cand pornim de pe loc. L-am lasat pornit pana in ultima clipa, Poate - poate.

***

[Miercuri]

Ieri am alergat 10 km. Am azi am fost din nou. Am vrut sa alerg o ora dar nu m-am putut opri. La km 17 am zis totusi sa nu risc vreo accidentare. Ma bantuie tot felul de ganduri. Incep sa realizez, in sfarsit, ca a fost o cadere psihica.

[Vineri]

Am vorbit cu Bogdan la telefon. Am intors problema pe toate partile. Concluzia? E trista. Picaj emotional, am cedat psihic si nu am reusit sa ma adun. E pacat cu atat mai mult ca mai aveam destule "arme" la dispozitie, tocmai pentu asemenea situatii. De exemplu, nu m-a dus mintea in acele momente sa imi pun castile si sa ascult muzica. M-ar fi ajutat enorm. Sau sa punem muzica la boxe. Aveam doua cu mine. Puteam sa-l mai sun pe Bogdan, sau pe Paul. Efectiv mi-au iesit din cap. Miky nu a reusit sa ma convinga oricat a incercat. Attila nici atat. In momente din astea am argumente beton. Ar fi fost nevoie de cineva care "sa dea de pamant" cu mine. Baietii care erau cu mine, prieteni buni si de nadejde cand am nevoie de ei, nu stiu din astea si nu stiu ce inseamna sportul. Mai ales cel de anduranta. Nu dau vine pe ei. E un "zvac" care a lipsit sau ar fi ajutat. 

Tot dezbatand cu Bogdan care-mi stie tot istoricul sportiv, in mod special situatiile naspa sau nereusitele, am realizat ca am o problema cu momentele critice care ma enerveaza si afecteaza mai mult decat ar fi normal. Si nici nu-mi trece repede. Asta e un aspect la care trebuie sa lucrez. 

Un alt aspect la care ma tot gandesc este faptul ca avand masina la dispozitie, e foarte usor sa iei hotararea de a abandona. Ca ai cu ce sa te cari de acolo. Imi amintesc de experienta din Alghero, din februarie. Atunci cand ma terminase psihic ploaia si vantul pe la km 75-77 si am vrut sa iau ocazie si sa ma intorc la cazare. Nu m-a luat nimeni, a trecut momentul si am continuat foarte bine. La Ultrabalaton, daca n-aveam masina si cum nu aveam vreo problema de sanatate, la ora aia nu ma ducea nimeni acasa. Efectiv nu as fi avut de ales si trebuia sa continui. Urat - neurat, eram muuuult mai motivat sa gasesc solutii pentru a continua si nu scuze pentru a abandona. Si sigur faceam party cu Attila, cu boxa pe bicla. Poate si cu Tihamér si Orsolya. 🎉

Sper ca greselile facute si descrise aici sa ajute pe cineva care va vrea pe viitor sa termine aceasta cursa. E una deosebita cu atmosfera foarte faina. Peisajul este deosebit, pe timpul zilei, iar noaptea nu trebuie sa fie un impediment, ca apoi iar vine ziua 😂

Mai jos gasiti linkul catre vlogul lui Tihamér. E in limba maghiara, dar merita sa vedeti startul. Iar la minutul 18:16 ma puteti auzi cum cantam in limba maghiara 😂 As zice ca am un accent decent pentru cineva care nu mai vorbeste limba.