Blog personal
Ca-n fiecare an, de cand m-am apucat de alergat, am participat cu amicul meu, cu care am inceput aceasta “aventura” (slabit, si mai apoi sport), la o competitie de alergare de 100 km. De aceasta data, am ales “100 km de la Somme” (Amiens, Franta).
Am vazut de cand m-am inscris ca traseul este unul deosebit, pe malul raului Somme, cu doar vreo 20% asfalt, fara o diferenta semnificativa de nivel si am considerat ca va fi o cursa usoara. Dar cum planul de acasa nu se potriveste cu cel din targ, am descoperit ca apa curge la vale (nu pe plat), iar vremea a fost mult prea frumoasa, cu soare si prea cald pentru o asemenea alergare. In aceste conditii, de la km 35, cand traseul a avut prima intoarcere, am descoperit ca lucrurile nu merg bine. Oricat de mica era inclinatia si combinat cu faptul ca disparuse absolut orice urma de umbra, am inceput sa consumam mult mai multa energie decat preconizasem, iar dezhidratarea era asigurata, oricata apa am baut la punctele de hidratare.
Am sperat totusi ca la urmatoarea intoarcere lucrurile se vor schimba. Si s-au schimbat... in mai rau 😂 Pentru ca vantul sufla acum usor din spate si nu-l mai simteam deloc, iar soarele ne venea in fata, aveam efectiv senzatia ca urmeaza sa ne topim, incet si sigur. In aceste conditii, ne-am dat seama ca nu mai putem scoate timpul propus si ca, mai degraba, se pune problema sa terminam cursa in conditii decente, ca alergarea nu mai e placuta ci un chin. Astfel, am schimbat planul din mers. Am si inceput sa luam cate 1-2 sticle de apa cu noi la fiecare punct de hidratare, sa bem apa si sa ne udam intr-una. La km 60 am luat si cate un tub de cofeina si magneziu, iar lucrurile au inceput sa revina la normal.
Am terminat destul de bine. Distanta de 100km am facut-o in 11:19:59, iar cursa, pentru ca a avut 103 km, in 11 ore si cam 39 minute.
Nutritia a functionat perfect, am mancat cam 100g de carbohidrati pe ora si si am baut aproximativ 10-11 l de apa si izotonic. Am folosit geluri Powergel, cu si fara cofeina, plus batoane Pulsin.
Echipa de suport a contat foarte mult, fetele ne-au ajutat sa nu fie nevoie sa facem opriri la fiecare 20 km si sa putem facem refill din mers. Le multumim pe aceasta cale si le anuntam ca de acum vor participa cu noi mereu la acest gen de competitii! 😁🤪