Duminica am avut parte de o zi faina, de un concurs pe strazile pustii ale Bucurestiului, asta dupa ce sambata nu ne-a iesit aterizarea din prima si am ratat ora limita pentru preluarea numarului de concurs. 🙃

M-am intors in tara sambata seara, pe la ora 18, pe o vreme naspa rau. Pe o ploaie ca la balamuc si vant puternic, desi pilotul ne anuntase inainte de aterizare ca la Bucuresti e o “ploaie marunta”. Tot zborul am fost ocupat cu prelucrarea fotografiilor pentru postarea anterioara si cu povestea care le-a insotit. Ma grabeam sa termin pana sa aterizam si nu eram foarte atent la ce se intampla afara. Avionul se scutura si balanganea, dar sunt obisnuit deja cu astfel de senzatii. Am vazut la un moment dat ca suntem jos de tot, deasupra pistei, si asteptam involuntar sa dam cu rotile de pamant (cum imi place mie sa zic). Dar in loc de hodoronc-tronc, am simtit cu avionul accelereaza si o ia in sus 🤣 “No, de data asta nu i-a iesit”, isi spuse mintea mea in sinea ei. Stiam de astfel de situatii de pe vremea cand stateam in Otopeni. Cand fumam linistit pe terasa, la a 17-a cafea & tigara din ziua respectiva, am vazut nu o data situatii asemanatoare, cu avioane care intentionau sa aterizeze, dar se razgandeau 😂 Chiar imi imaginam pe atunci ce naspa senzatie o fi pentru pasageri. Ei, in cazul meu, n-a fost naspa pentru ca mi-am vazut mai departe de treaba. Oricum, ce rost avea sa ma agit si sa ma uit pe geam cum survolam Bucurestiul 🤪 Intr-un final, pilotul a incercat si a doua oara, dupa ce vremea s-a mai domolit si i-a iesit de aceasta data 😝

In drum spre casa ma uitam pe site-ul competitiei sa ma asigur de programul de preluare a kiturilor si de locatie. Eram convins ca programul este pana la ora 20, iar locatia in Piata Constitutiei, cum e de obicei la marile concursuri. Ei bine, n-a fost asa. Ora limita era 18, iar locatia in Herastrau. Ma uit la ceas, 18:20. No, aia e. Trebuia sa alerg cu Paul, dar scriu ca “ghinion, nu se poate”. Totusi, la un moment dat imi vine ideea sa-i scriu Oanei Solomon (care are experienta in organizarea concursurilor) daca nu are mai multe informatii referitoare la ridicarea kiturilor. De obicei exista posibilitatea de a ridica kitul de concurs si in dimineata cursei, pentru cei din provincie sau diverse alte cazuri. Nu stia nimic concret, dar imi spune ca pe undeva prin regulamentul concursului era afisat un numar de telefon. Gasesc numarul, era unul pentru ridicarea premiilor, dar am zis ca nu doare un mesaj. Scriu cine sunt, ce problema am, ca as vrea si eu, din astea. Am primit un raspuns destul de rapid. Kiturile se pot ridica si dimineata intre 7 si 7:30 iar numarul meu de concurs este 314. Si un “Multa bafta maine!”. Ptiiiii, nu stiu cine a fost persoana, dar sa-i dea ‘Mnezo sanatate cu carul! Si Oanei, sar’na!

A doua zi m-am trezit cu greu la ora 6, ca na, trebuie sa fiu acolo pe la 7:15 mai ales ca cine stie ce drumuri or fi blocate prin Bucuresti. Parea cam frig dar cu sanse de incalzire, asa ca mi-am luat mai multe boarfe cu mine, cu gandul ca ma hotarasc la fata locului cum ma echipez intr-un final. La 7:30 deja postam pe story numarul de concurs. Pana pe la 8:30 cand sa ma intalnesc cu Paul, am trecut prin emotiile unei… vizite la toaleta, dar finalizate glorios la Steam, o cafenea faina din zona, unde am si servit apoi un Cappuccino si un Cookie cu ciocolata si unt de arahide.

Stiam ca alergarea urma sa fie una lejera dar am preferat sa iau totusi 3 geluri cu mine pe care i le-am dat lui Paul sa le care, ca tot avea unde sa le puna. Nu mai aveam chef sa iau nimic pe mine (gen brau sau borseta), imi ajunsese in ultimele doua alergari de 50km. Pana la urma le-am luat degeaba, dar mai bine sa ai in plus decat in minus :)) Inainte de start am trancanit putin cu “fratii nostri” de la SEVEN SPORT CLUB si ajungem la linia de start la timp. Startul s-a dat la ora 8:45.

Concursul acesta se organizeaza de vreo 7 ani, dar nu stiu care e problema lui de sunt asa de putini participanti. E adevarat ca si pentru mine a fost prima data. Organizarea e buna, traseul e foarte fain cu circulatia oprita. Poti admira Arcul de Triumf de doua ori, bdul Kiseleff, Piata Constintutiei, Piata Unirii, Bulevardul Unirii, Calea Victoriei si altele. Cred ca nu i se face destula publicitate, habar n-am. Cert e ca n-am fost prea multi participanti. La semimaraton am fost 431 de finalisti. In aceste conditii, alergatorii ajung sa fie rasfirati pe traseul la distante mari unii de altii. Orasul a fost destul de gol la ora aceea. Prin anumite interesectii vedeam masinile oprite de politisti si care asteptau sa trecem ca sa le dea drumul. Parca mi-a fost si jena in unele momente ca stau oamenii dupa noi, pana cand trecem “lipa lipa” trancanind ca tatele, in loc sa ne scuipam plamanii alergand de mama focului 😂 Totusi, in afara acelor 3-4 interesectii, am avut senzatia unei alergari intr-un oras gol. Nu zic ca a fost rau, ca era liniste, in multe locuri auzeam pasarelele cum ne canta si incurajeaza 😂

Foarte putini oameni pe traseu, iar de incurajari ce sa mai zic, aproape deloc. Dar au compensat volutarii care chiar ne incurajau de mama focului si faceau galerie. M-am intersectat cu cativa prieteni alergatori din Bucuresti si alte orase si ne-am incurajat reciproc. Am terminat cam cum ne propusesem in 2:14, o alergare de revenire numai buna dupa cei 50 km de vineri.

In concluzie, e un concurs fain, dar trist asa, ca si atmosfera. E ca si cum ai alerga in parc, doar ca o faci prin centrul Bucurestiului si marile bulevarde 🙂 Pacat ca nu nu sunt mai multi concurenti, ca nu se bucura de acelasi succes ca si concursul din luna mai, Omv Petrom Bucharest Half Marathon.