Pe urmele lui James Bond și farmecul Romei – Alergarea care spune o poveste

În weekend am făcut un city break la Roma. Un city break din acela hotărât peste noapte, în care am fost cu fiica mea și cu prietena. Două zile în care sărbătoream ziua ei de 21 de ani și un milestone al relației noastre. Despre toată aventura am să scriu într-o altă postare, dar să revenim la dimineața alergării.

A fost una dintre acele alergări care vine cu o totală nesiguranță. Vremea arăta ciudată, cu ploi scurte și dese. M-am trezit de dimineață și am ieșit la o cafenea din apropiere. O cafea superbă! M-am întors nu doar cu cafele, ci și cu niște croissante (cu fistic si vanilie) și panini cu omletă și legume, pentru fetele mele.

Când m-am întors, vremea părea mai plăcută, cu zone de cer senin și umezeală doar pe jos, pentru că plouase pe parcursul nopții. N-am pierdut vremea prea mult și ne-am pregătit de alergare. Afară erau vreo 9-10 grade, cu risc de ploaie. Vremea aceea când habar n-ai ce să iei pe tine. Am ales pantaloni scurți, tricou și o foiță de ploaie subțire... care s-a dovedit a fi prea mult.

Am început alergarea de la Piazza delle Finanze, aproape de locul unde eram cazați. Am pornit încet spre Piazza di San Bernardo, trecând peste o coborâre rapidă, urmată de o urcare care ne-a forțat să respirăm adânc și, în final, o altă coborâre. Orașul părea că abia se trezește, străzile fiind aproape goale.

Ajunși la Porta Pinciana, o poartă ce face parte din vechile ziduri ale Romei, am pătruns parcă într-o altă lume. Parțial, am alergat prin Villa Borghese, unul dintre cele mai frumoase parcuri ale orașului. Aleile largi, liniștea și atmosfera răcoroasă m-au făcut să mă simt ca într-un sanctuar. Am trecut pe lângă Propileii Egipteni, un portal cu coloane uriașe ce îți dă impresia că ai intrat într-un templu din Egiptul Antic. Tot aici, ne-a întâmpinat statuia lui Victor Hugo, discretă, dar impunătoare, parcă păzind parcul.

Am ieșit din parc și am alergat spre Santa Maria del Popolo, o biserică mică, dar plină de artă și istorie. Știam că în interior se află lucrări de Caravaggio și Rafael, dar astăzi doar alergam. Am făcut o tură prin Piazza del Popolo, o piață dominată de obeliscul Flaminio și fântânile baroce. Cele două biserici gemene de la intrare completau armonios decorul. Ne-am oprit câteva momente să admirăm locul, unul dintre cele mai elegante din Roma.

Am coborât spre Tibru și am traversat Ponte Pietro Nenni, un pod modern, dar cu o priveliște spectaculoasă asupra râului. De aici, am continuat pe mal, alergând pe pista aceea specială pentru biciclete și alergare, aflată chiar la nivelul apei. Râul, liniștit la suprafață, părea să reflecte istoria care îl înconjoară, iar alergarea pe acest traseu avea ceva aparte.

Partial, pista m-a purtat prin locuri bine cunoscute iubitorilor de cinema – traseul urmăririi lui James Bond din „Spectre.” Știam că mai încolo urma să ajung la locul unde s-a desfășurat scena cea mai spectaculoasă din film. Între timp, alergarea la nivelul apei și gândul că pășesc printr-o mică parte de istorie cinematografică m-au ținut conectat la traseu. Simțeam că urmez o poveste, dar adevărata magie a locului avea să se dezvăluie puțin mai târziu.

Am continuat alergarea, dar de data aceasta am urcat înapoi la nivelul străzii. Zona de jos, cea de pe marginea Tibrului, era parțial în renovare, cu acces restricționat în multe locuri. Partea interesantă e că, deși unele zone sunt deschise, nu există semnalizări clare, așa că n-ai cum să știi unde ai voie să cobori și unde nu. Am ajuns să urcăm pe „parapetul” de beton care protejează pista, ocolind un gard, chiar sub privirile unei mașini de "carabinieri" 😋 Mă uitasem înainte cum o tipă care alerga făcuse aceeași mișcare, așa că ne-am luat și noi după ea.

După ce am reușit să ne cocoțăm, mașina de poliție a mers paralel cu noi, în trafic. Momentul a devenit amuzant, făcând glume pe seama lui Carmen, cum că ea ar fi cea urmărită de poliție. Glumele și atmosfera relaxată ne-au făcut să trecem mai ușor peste micile dificultăți, iar alergarea a devenit și mai plăcută.

Înainte de Ponte Sisto, ne-am oprit pentru câteva poze, în stil „diva style”, pe marginea aceea de beton care protejează pista. Locul, deși banal la prima vedere, avea un farmec aparte datorită peisajului urban și râului liniștit care șerpuia pe sub noi. M-am gândit că e momentul perfect să fotografiez și noii mei pantofi, Hoka Rincon 4. Pregătesc un review detaliat despre ei, dar până atunci pot să spun că m-au impresionat.

Ca o paranteză, pantofii aceștia au fost o surpriză totală. La un moment dat, Carmen m-a întrebat: „Cum sunt pantofii?”, iar eu am realizat că alergam pentru prima dată cu ei, fără să-i simt! Fiind complet negri, talpa inclusiv, sunt perfecți nu doar pentru alergare, ci și pentru plimbări relaxate.

De altfel, cu o zi înainte umblasem toată ziua – 28.000 de pași! Ușori, confortabili și foarte versatili. Azi, la alergare, au fost la fel: nici o problemă, nici un disconfort. După experiența excelentă cu Mach X2, recunosc că eram sceptic în privința acestora, dar m-au surprins plăcut. După două zile și peste 60.000 de pași, pot să spun că sunt perfecți atât pentru alergare lejeră, cât și pentru plimbări urbane. O să revin săptămâna viitoare cu un review detaliat.

Pe pod, ne-am oprit să facem câteva poze și să imortalizăm locul unde James Bond, în stilul său inconfundabil, a sărit cu Aston Martin-ul direct în Tibru. Locul avea un aer cinematic – parcă tot ce lipsea era să apară și Bond, la costum, urcând pe mal, ud din cap până-n picioare, dar cu stil 😁

Odată traversat Ponte Sisto, am intrat în Trastevere, un cartier plin de viață și farmec. Străduțele înguste, piatetele ascunse și clădirile vechi, cu tencuiala scorojită, ne-au condus către Pantheon. Era prima dată când îl vedeam, și efectiv mi-a tăiat respirația. Cum e posibil ca ceva construit acum aproape două milenii să rămână atât de grandios? Coloanele masive, cupola perfectă... fiecare detaliu părea să spună o poveste.

De la Pantheon la Fontana di Trevi, drumul a fost scurt, dar aglomerat. Străduțele deveneau din ce în ce mai înguste, iar turiștii păreau să fie din ce în ce mai mulți. Chiar dacă fântâna era în renovare, zona era plină de oameni. Am alergat, dar pe alocuri mai mult ne-am strecurat prin mulțime. Tot acest haos avea, însă, farmecul lui.

Am continuat spre Piazza Barberini, unde ne-a întâmpinat o urcare zdravănă. Oboseala începea să se simtă, dar Fântâna Tritonului a lui Bernini ne-a oferit un moment de respiro înainte de ultimul segment.

Am încheiat alergarea la Piazza delle Finanze, exact unde am început. Obosiți, dar plini de bucurie, am simțit că această tură prin Roma a fost mai mult decât o alergare – a fost o călătorie prin istorie, artă și vibrația unui oraș care nu doarme niciodată.