Vineri am avut in meniu un Ironman “de casa”, in Thassos, pentru al doilea an la rand. Aperitivul cu 3.8 km inot, ciorba de 180 km de bicla si felul principal asezonat cu 42.2 km de alergare, devin deja traditie 😍 

Pentru ultimele doua zile din Thassos, aveam planuite o tura de insula (cu masina) cu vizitat diverse puncta de atractie, si acest triatlon. Deoarece vineri vremea se anunta cu perioade de ploaie, chiar si un cod galben de furtuna spre dupa-masa, alegerea a fost ca si facuta. Bine, hotararea de a schimba zilele am luat-o joi pe la ora 21 cand m-am apucat sa pregatesc totul pentru a doua zi de dezmat😁

Ca si anul trecut, am luat startul de la Blue Lake, acea plaja draga mie. Apa nu era chiar blue, nici lake, dar nici agitata nu a fost… la inceput. Am luat startul cu mari emotii si dus am fost. Aveam de ales intre a da ture sau s-o iau spre stanga spre Prinos. Apa a fost linistita, mi-am gasit repede ritmul si m-am aventurat catre Prinos. Planul era cat se poate de simplu: 2 km dus, 2 km intors.

Spre deosebire de anul trecut cand am lasat cheia de la masina pe mal, intr-un prosop, si m-am stresat rau din cauza asta, anul acesta am scapat de aceasta problema. Carmen a venit cu mine la start si a stat pe toata perioada inotului.

M-am simtit foarte bine in prima jumatate. Aveam si putin curent din spate, era perfect. La intoarcere, a fost cam la fel de bine, pana “am dat coltul” in dreptul tavernei Vicky. Ei, aici lucrurile s-au schimbat complet. Au aparut valuri din fata, din alea la 30 cm si multe, cat sa te faca cu capul. Aici a inceput sa fie tot mai greu, iar cireasa de pe tort a

venit inainte cu 300 de final, cand trebuia sa mai cotesc o data, iar curentul a devenit tot mai puternic. 

Problema e ca ma impingea spre mal, lucru care n-ar fi fost asa rau, daca pe acolo fundul marii nu era plin de pietre si arici de mare 🤭 A fost o lupta epopeica de ore intregi 😂 care a durat cateva minute, de fapt, dar stresul a fost mare pentru ca apa era tot mai mica si cum ma impingea curentul riscam sa mangai vreun arici pe crestet.

Intr-un final am trecut de zona aceea si incercam din rasputeri sa inaintez spre finish, locul unde voiam sa ies din apa. Soarele se ascunsese dupa niste nori, iar marea capatase o culoare cuidata si mohorata. Curentul ma tinea mai mult pe loc, avand in vedere directia pe care o aveam ca sa ies pe unde intrasem si sa iasa socoteala celor 3800 metri. Intr-un final am reusit sa ajung la mal, acolo unde imi doream, si mi-a si iesit distanta.

N-am fost in niciun moment in vreun pericol real, sa nu se inteleaga gresit, doar ca a fost nitel mai complicat 😊

M-am dus la masina si m-am echipat pentru proba urmatoare. 

Am facut si poza clasica cu Luceafarul, pentru cine isi mai aminteste de anul trecut. 😂

Am mutat masina la cazare, tot aici in Skala Rachoni, printre maslini, cum imi place mie 😍

La bicla, vantul mi-a dat mult de

furca. Am incercat si in conditiile astea sa tin o medie de 30 km/h si am reusit pentru primele doua ture (120 km). In a treia tura, vantul si-a schimbat directia cu 180 grade si s-a intetit. Pe prima parte m-am tarat efectiv, pentru ca apoi, pe intoarcere, sa zbor cu 35-45-50 km/h. Cel mai naspa a fost ca n-am prea putut profita de coborari pentru ca mereu ma paleau rafale de vant din fata sau lateral, si riscam sa trag vreo tranta. Oricum, am avut parte de doua momente la limita care m-au convins ca acolo sus cineva ma iubeste, alta explicatia nu exista🤭

In ciuda faptului ca a fost greu si m-a sleit de puteri, mi-a placut in draci. A fost super misto. Am si tras, am mers tare. Am avut portiuni prin localiati unde am depasit coloane de masini, coloane formate dupa cate un domn care a prins Revolutia Franceza live si cu cate o masina tot de pe vremea aia 🤭

Pe ultima tura a fost si foarte cald. Am incercat o strategie noua cu gelurile, de nevoie, pentru ca recipientul bicicletei e crapat pe

undeva. Am ales sa merg cu cate trei bidoane. Teoretic imi trebuia unul pe ora. Fiecare bidon continea 750 ml apa, 3 geluri si o pastila de izotonic. 

Toate bune si frumoase, vreo patru ore. Apoi, in mod special din cauza caldurii, mi s-a cam luat de zamalaul ala dulce si cald. In mod  normal

aveam un bidon plin cu geluri si altele cu apa si izotonic. In acest fel nu beau doar dulcegarii.

Dar de data asta am incercat altceva. Dupa 4 ore, in a doua tura, m-am oprit la o Panetteria din Skala Kallirachis, una de la care imi cumpar de obicei o prajitura traditionala pe care nu o prea gasesc in alta parte.

Revenind, m-am oprit, am golit bidoanele si le-am umplut cu cola rece combinata cu apa, la fel de rece. Lucrurile au mers mai bine si mi-a disparut starea de greata.

V-am povestit si anu trecut ca atunci cand ma dau cu bicla in Thassos,

singurii cu care am probleme sunt romanii. Doar ei trec razant si la limita pe langa mine, doar ei claxoneaza fix langa mine, imi dau la … etc. Facusem si un top si parca Buzaul era la egalitate cu alt judet. Ei, ieri a fost Buzaul, detasat. Mi-am promis ca atunci cand voi mai face asta, o sa-mi prind un mesaj personalizat pe spate, ceva de genul: RO: Sunt roman ca si tine. Daca poti, incearca sa nu ma spulberi, sa dai claxoane in dreptul meu, si sa o lasam pe mama in treba ei. Daca poti, si mai ales daca esti din Buzau. OTHERS: Thank you for looking out for me on the road. Your respect for cyclists makes the journey safer and more enjoyable! 🤣

Am terminat cei 180 km in 6 ore si 6 minute, un rezultat bun in conditiile date, si cu 1200+ diferenta de nivel.

Cel mai interesant era faptul ca aveam o foame de lup. Carmen ma astepta cu niste senvisuri, lucru care m-a bucurat nespus. Pot sa zic ca din nou am tras un ospat pe cinste inainte de alergare. Aveam inclusiv cartofi prajiti.

Alergarea am inceput-o prost. De parca n-as avea experienta altor 10 Ironman-e in spate. Am stabilit ca revin la masina la fiecare 5.5 km. N-am avut chef sa car flask cu mine, nu stiu de ce. Cred ca oboseala de la bicla, care cum v-am spus m-a cam dat gata, mi-a luat nitel mintile 🤭

Am pornit tare cu gandul sa scot sub 4 ore maratonul. Nu ma intrebati de ce. Nu era nici locul, nici conditiile si nici n-avea sens sa trag. Am alergat bine vreo 5 km si cand sa ma intorc la masina, mi-a venit ideea sa mai fac 5 km. Doar ca am schimbat si traseul. Daca traseul stabilit era printre acei maslini batrani despre care v-am mai povestit, din Skala Rachoni, urmatorii 5 km i-am alergat alandala prin orasel si port, numai sub soarele ala arzator, ce mai… tantalau 😂 Am ajuns la masina dupa 10.5 km, stors de vlaga si mort de sete 🤪

N-am mai schimbat apoi traseul, dar nici flask n-am luat cu mine 😂 Mi-au mai trebuit 5 km ca sa-mi vina mintea la cap. Abia de la km 16-17 am facut lucrurile asa cum ar fi trebuir sa le fac de la inceput: traseu, nutritie si ritm. Important este ca am reusit sa ma redresez, pana in km 21 si apoi sa alerg destul de lejer, la un pace de 6:15 - 6:30 cu un HR de 130-140. 

Desigur, au ajutat si faptul ca pe inserat temperatura a mai scazut, Carmen mi-a tot facut rost de gheata, apa si Cola rece, iar la un moment dat au aparut si niste Harribo 🤭

Din fericire alergarea a iesit ok pana la urma. Mi-am revenit complet, alergarea a fost placuta si nu s-a transformat intr-un calvar pe final, cand ajungi sa aduni cate 100 de metri si sa ai impresia ca nu se mai termina niciodata. 

Am finalizat alergarea in 4 ore si 30 minute cu o stare generala buna, doar ca na, stors de energie din cauza caldurii si a vantului de la bicla, si cu o sete care nu prea a trecut pana dimineata, oricate lichide am baut 😂

Sunt foarte multumit de rezultat si felul in care au decurs lucrurile. A iesit un antrenament bun. Insula e superba si ofera tot ce-ti doresti si din punct de vedere sportiv. Acesta a fost Ironman-ul cu numarul 11 si sunt bucuros tare ca l-am finalizat cu bine.

❤️🏊🏻‍♂️🚴‍♂️🏃‍♂️