O alergare de 55 km, de la Rimini, Italia pana in San Marino si inapoi, plina de peripetii, incepand cu drumul si terminand cu alergarea in sine.

Aveam in acest weekend de facut o alergare de 60 km dar dupa cei 50 km alergati saptamana trecuta in Parcul IOR, parca nu eram pregatit psihic sa repet isprava tot aici. Mi-am tot batul capul pe unde sa ma duc sa alerg. Pe la noi era frig peste tot si dupa vreo doua alergari la -11 grade, aproximativ, am tras concluzia ca trebuie sa ma duc altundeva 🙃

Am cautat variante si bilete de avion in asa fel incat sa fiu plecat cat mai putin. Am mai multe proiecte in lucru si din acest motiv am si mai putin timp ca inainte.  Varianta castigatoare a fost pana la urma Bologna, cu plecare sambata la ora 14:05 si intoarcere duminica seara la 22:00. La Rimini aveam sa ajung cu trenul. Initial am zis ca merg singur, mai ales ca gasisem cazare pentru o persoana la pret decent. Dar joi dimineata cand alergam, mi-am adus aminte de Vali, cu care oricum mai am o alergare lunga peste doua saptamani in Sardinia. I-am scris din alergare, m-a sunat, i-am povestit ce vreau sa fac si a acceptat sa vina cu mine.

Pentru ca gara din Bologna se afla aproape de centru istoric al orasului (15 minute de mers pe jos) unde se gasesc mai multe obiective turistice interesante, am zis sa dam o raita si sa plecam spre Rimini mai tarziu cu doua ore. Ajunsi inapoi in gara, ne-am prezentat pe peron la linia afisata pe monitoare si care s-a dovedit a nu fi cea corecta. In Bologna exista doua randuri de linii, numerotate la fel dar unele pentru est, altele pentru vest, ceva de genul 😂 Pentru ca trenul nostru plecase, ne-am dus la o alta linie de unde urma sa plece un altul, in aceeasi directie. Alte bilete n-am mai apucat sa luam. Pentru online era prea tarziu, iar casa de bilete iesea din discutie. Ne-am urcat, practic fara bilet, cele pe care le aveam erau pentru un alt tren. Stiam ca in Italia se pot lua bilete de tren in timpul calatoriei, dar tot m-am stresat asteptand sa vina controlorul, ca na, obisnuit de pe la noi. L-am asteptat o ora jumate. N-a venit 🤪

Prin Bologna am auzit mult vorbindu-se in romana. Cand am ajuns la hotel, persoana de la receptie era din Romania. Ne-am cazat, am lasat bagajele si ne-am dus la masa. Receptionerul ne recomandase un restaurant din apropiere pe care-l ochisem si eu cand am facut research-ul pentru aceasta excursie. La restaurant, surpriza. Persoana care ne servea, tot din Romania 😂 Am mancat foarte bine, drept dovada, ne-am dus si a doua zi, dupa alergare, inainte sa plecam spre casa. Am povestit in seara aceea de parca nu aveam destul timp a doua zi si am ajuns in camera pe la ora 23.

Ora de plecare nu era foarte clara. Ne-am trezit la 6:30. Trezit e mult spus. N-am reusit sa dorm aprope toata noaptea si nu prea-mi dau seama de ce. Afara vremea nu era cum ma asteptasem. Erau 0 grade cu realfeel -4. Am ales sa ma imbrac “de iarna” si sa-mi iau in rucsac un rand de haine mai subtiri. N-aveam sa le folosesc, noroc cu hainele groase pe care le luasem doar asa, sa fie.

Am pornit in alergare la 7:44. Era frig, dar cu soare. Incepeam sa descoperim traseul pe care-l facusem cu 3 zile inainte si care era incarcat in ceas. Prima parte, pana la intratea in San Marino a fost tare faina. Vreme buna, soare tot mai stralucitor, asteptam sa se incalzeasca. Ei, din San Marino, odata cu urcarile, lucrurile s-au schimbat complet. Venise iarna 😂 Zapada a inceput sa apara pe margjnea drumului, in troiene tot mai mari. Cu cat ne apropiam mai mult de Città di San Marino, capitala republicii si punctul nostru de intorcere, cu atat zapada era mai mare si prezenta peste tot. A trebuit sa ne orientam si sa schimbam traseul de mai multe ori datorita faptului ca potecile, pistele de bicicleta si cateva stradute, erau pline de zapada si gheata sau pur si simplu inchise. Totusi, asta n-a fost o problema mai ales ca eram fascinati de peisaj. Ultimii 8 km, pana in punctul cel mai inalt si centrul orasului au fost numai urcare. Am alergat pe langa majoritatea punctelor de atractie, am ratat si cateva datorita unor zone in renovare sau inchise  datorita zapezii, dar per total am fost multumiti si incantati de ce am vazut. 

Din acest punct urma sa coboram, pe un alt drum, care de pe Google si Street View parea sa fie unul spectaculos si panoramic. Doar ca soarele disparuse, vremea era mohorata iar peisajul partial acoperit de zapada. N-a fost rau, dar putea fi mult mai spectaculos, asa cum imi imaginasemn eu… daca era primavara 😂 

Pe la km 28 traseul ne ducea pe un drum “de tara” cu pamant, ceva iarba si pietre. Si pe alocuri zapada. Problema era pamantul imbibat cu apa si care facea coborarea foarte dificila. Ca sa nu mai zic ca noi eram echipati cu pantofi de alergare pentru asfalt. M-am uitat pe harta, am vazut ca e o portiune de doar 1.5-2 km si am continuat. La fiecare 4-5 pasi faceam cate o schema de carate sau de dans incercand sa ne recapatam echilibrul 😂 Vali a si tras o tranta la un moment dat, dar fara daune. Ma rog, nu chiar tranta. Ramasese intr-o pozitie de “Mission imposible”, cu toate membrele pe jos dar corpul nu atingea pamantul. 🤣 Toate bune si frumoase pana cand s-a terminat drumul. Intr-o parte aveam un teren cultivat cu ceva, in alta un fel de prapastie, iar in rest, variante de intoarcere care nu intrau in calcul. Am ales sa o luam pe marginea acelui teren  care avea in capat un parau si de care daca treceam aveam sanse sa ajungem in curtea cuiva, apoi la un drum. Pana la parau aveam 5 kg de noroi adunati pe fiecare pantof 😂 Paraul mic dar cu albie joasa si adanca, plina de boscheti si stufaris. S-a dovedit imposbil de trecut fara sa ne udam. Si-am luat-o pe terrnurile oamenilor, care cu maslini, care cultivate, pana am dat de o poteca. Am ajuns intr-un final in curtea cuiva si-am iesit frumos pe poarta omului, fara sa deranjam 🤪 

Am scapat de tonele de nori si am reluat alergare, chiar imi era dor. Incepuse sa se incalzeasca iar soarele sa-si faca din nou prezenta. Zapada disparuse. Venise primavara. Cred ca si pasarile calatoare se intorsesera “din tarile calde” 😂😂😂 Am mai avut o o urcare in a doua parte care parea ca nu se mai termina, dar cu rabdare si cu barfe am trecut si de ea.

Pe ultimii 10-15 km a fost chiar cald si bine. Soarele, lipsa vantului, traseul plat, faceau ca alergarea sa fie placuta si usoara. Singura problema era ca nu gaseam niciun magazin deschis iar apa era pe terminate. Am avut noroc cu o cismea pe care am dibuit-o intamplator, intr-una dintre ultimele localitati prin care am trecut. Apa era buna si rece ca gheata, dar nu ne-am plans 🤪

Am scurtat pe final traseul pentru ca datorita ocolisurilor, pe care am fost fortati sa le facem, ne iesise cu 5-6 km mai mult decat stabilisem. Opririle pentru poze, admirat privelistea si altele, diverse urgente sau probleme de pe traseu, startul putin intarziat, au facut ca timpul sa curga altfel decat ne-am fi dorit. 

Cand am ajuns la hotel, mai aveam ceva mai mult de doua ore pentru spalat, facut bagaje si masa.

Am sarbatorit alergarea la acelasi restaurant unde mancasem si cu o seara inainte. Apoi, pe graba, am facut checkout-ul, ne-am luat bagajele si ne-am urcat intr-un taxi. Mai aveam fix 20 minute pana la tren. La gara, cand sa platim, surpriza. Soferul era un nene mai batran, n-avea plata cu card, iar noi aveam cash doar ceva maruntis si o bancnota de 100. I-a intrebat pe alti taximetristi de schimbat bani dar fara succes. Intre timp, noi ne scormoneam de fise prin toate buzunarele. “Nenea” ne-a vazut si a intrebat cat avem. Cursa era 12.28€, iar noi aveam putin peste 9€. A acceptat ce aveam si ne-a spus razand ca suntem prea bogati pentru el 😂😂😂 Am fost foarte impresionat si mi-a parut rau ca n-am putut sa-i dam toata suma. Dar n-aveam timp de pierdut si-am fugit la tren.

In rest, in afara ca era sa-mi uit bagajul in tren, iar in aeroport chiar l-am uitat intr-un magazin, inainte de pasapoarte, eu dandu-mi seama doar la poarta de imbarcare, nu s-a mai intamplat nimic. 😂

Si incalecai pe-o sa si va spusei povestea asa!